Polițiștii clujeni, alături de elevi la începutul anului școlar

Polițiștii clujeni, alături de elevi la începutul anului școlar

Astăzi, 11 septembrie, din dispoziția Șefului Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, 9.417 polițiști vor acționa în sistem integrat pentru desfășurarea în siguranță a festivităților specifice deschiderii anului de învățământ preuniversitar.

Astfel, 7.210 polițiști de ordine publică, 1.064 de polițiști de la rutieră, 773 de la investigații criminale, 92 de la prevenire și 278 de polițiști de la alte structuri, vor fi prezenți, în zona grădinițelor, școlilor și liceelor din întreaga țară.

De asemenea, în aceste zile, la nivel național, polițiștii intensifică activitățile educativ-preventive și de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă obligatorie.

Pentru ca noul an școlar să înceapă și să decurgă în liniște și siguranță, fiecare unitate de învățământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto și pedestre ale poliției.

Echipajele de poliție vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în școli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea și ieșirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanență traseele de deplasare a elevilor.

De asemenea, polițiștii de la rutieră vor fi prezenți în apropierea școlilor, pe arterele de circulație intens tranzitate, pentru asigurarea fluenței și siguranței traficului rutier la orele de maxim aflux al elevilor.

Totodată, sunt identificate și controlate toate unitățile economice din zona adiacentă unităților de învățământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracțional și prevenirea evenimentelor negative, polițiștii vor organiza pentru elevi diferite activități preventiv-educative.

Poliția Română urează tuturor mult succes în noul an școlar și îi asigură pe elevi, părinți și profesori că polițiștii sunt la datorie pentru siguranța lor.

igpr.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*