I s-a spus „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Privighetoarea Bucureştiului” sau „Edith Piaf a României”. A fost considerată prima divă adevărată a României şi un fenomen unic în muzica românească. Dincolo de cariera fulminantă care a propulsat-o din cartierul sărac bucureştean Cărămidari până în reflectoarele scenelor din Paris sau New York, Maria Tănase a fost o femeie specială care a trăit şi iubit aşa cum a cântat: cu pasiune şi după bunul ei plac.
Fiică a lui Ion Coandă Tănase şi a Anei Munteanu, Maria Tănase s-a născut pe 25 septembrie 1913. Avea părul bălai şi ochi verzi. Pe atunci, uliţa natală, Livada cu Duzi, din mahalaua Cărămidarilor, era nepavată, n-avea lumină electrică, dar grădina lui Ion se ridica tot mai frumoasă, olteanul dovedind spirit întreprinzător, iar fata aceea cu părul bălai îi însenina viaţa. Mai târziu chiar şi sufletul, atunci când Maria a început să fredoneze prin ogradă. Tânăra talentată studiază la Şcoala de fete „Ion Heliade Rădulescu” din Bucureşti, doar cursul inferior, fiind obligată să muncească, alături de fraţii şi părinţii săi, pentru a se putea întreţine. În 1934 este admisă, prin concurs, la Teatrul „Cărăbuş”, condus de Constantin Tănase, şi distribuită într-un grup vocal în spectacolul de revistă Cărăbuş-Expres, pe al cărui afiş figura cu pseudonimul Mary Atanasiu. Începând cu 1935, a urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, avându-l ca profesor pe Ion Manolescu împreună cu care juca pe scena Teatrului Municipal..
Este remarcată de folcloristul Harry Brauner care a i-a pregătit lansarea. A început să înregistreze la reprezentanţele bucureştene ale studiourilor „Tomis” şi „Columbia” din Viena, iar în 20 februarie 1938 a debutat la Radio. Succesul a fost răsunător, cronicile i-au fost favorabile: „Tânăra cântăreaţă care e una din cele mai izbutite talente ale promoţiilor mai noi aduce pe lângă apreciate însuşiri vocale şi o preocupare de noutate întru totul lăudabilă: studiul temelor folclorice, valorificarea melodiilor populare pe care nu le disează ci le cântă, păstrându-le nealterată frumuseţea originală. Solista creează astfel şi pune în valoare melodia poporană autentică şi cu deosebire cântecul autentic, terenuri încă necunoscute, neînţelese sau degradate de obişnuiţii noştri diseuri” (revista Radio-Adevărul).
În 1938, participă la jubileul de 30 de ani de la înfiinţarea Universităţii de la Vălenii de Munte, prilej cu care Nicolae Iorga o supranumeşte „Pasărea Măiastră”. În 1939 este aleasă de un juriu, din care făceau parte compozitorul Mihail Jora şi Constantin Brăiloiu, să participe la Expoziţia Internaţională de la New York, unde a cântat în faţa fostului preşedinte, Herbert Hoover, şi a celui în exerciţiu, Franklin Delano Roosevelt, şi a altor personalităţi ca Yehudi Menuhin, Constantin Brâncuşi, George Enescu ş.a. În spectacolele de revistă ale Tetrului Alhambra interpretează melodii din repertoriul francez, spaniol, negro spirituals precum şi autohtone. La Radio participă în cadrul programului Cântece populare în ritm de jazz, împreună cu formaţia dirijată de Steve Bernard.
După perioada în care a fost interzisă de către regimul legionar (oct. 1940 – ian. 1941), participă la turneul de propagandă românească din Turcia, unde a avut un imens succes. La Teatrul Taxim a tăiat răsuflarea spectatorilor cu melodii din folclorul local. Sulfikidar, guvernatorul Capitalei, îi propune un angajament permanent la Radio Ankara, o vilă pe insula Buyuk-Ada şi un post de cercetător la Institutul Etnografic; dar artista refuză şi se întoarce în ţară. În timpul războiului participă, alături de marii artişti George Enescu, George Vraca, Constantin Tănase, la spectacole organizate pentru răniţi sau la unităţile militare, cum ar fi serbarea Pomului de Crăciun de la Regimentul de Gardă Călare, la care au asistat Regele Mihai, Regina Mamă Elena şi Conducătorul Statului, Mareşalul Ion Antonescu, precum şi alţi membri ai guvernului. În ianuarie 1944 debutează în opereta ”Mascota” de Edmond Audran, alături de tenorul Ion Dacian şi sub bagheta dirijorului Egizio Massini.
Joacă roluri principale şi în piese montate la Teatrul Municipal, Cadavrul viu de Lev Tolstoi, Nana de Émile Zola sau Opera de trei parale a lui Bertolt Brecht, precum şi la Ateneu, Axel la porţile raiului, de Paul Morgan şi Adolf Schültze pe muzica lui Ralph Benatzky, sub numele Sfinxul din Hollywood. În decembrie 1957 este distribuită, alături de actorii Marcel Anghelescu, Mihai Berechet şi Florin Piersic, în coproducţia româno-franceză Ciulinii Bărăganului, realizată după romanul lui Panait Istrati. Laureată a Premiului de Stat (1955), Artistă Emerită (1957). A fost curtată de multe servicii de spionaj, englez, francez, german. Există date conform cărora a făcut parte din grupul de agenţi al lui Eugen Cristescu(Șeful Serviciului Special de Informații al Președinției Consiliului de Miniștri, adică Ion Antonescu), alături de Zaharia Stancu şi Mihai Beniuc(poet). Se pare că celebra cântăreaţă i-a facilitat lui Eugen Cristescu, într-o perioadă destul de dificilă, unele schimburi de informaţii cu o serie de diplomaţi americani.
După refuzul de a lucra pentru Securitate, a fost urmărită permanent, fiind considerată un element „care manifestă duşmănie pentru regimul nostru”, trecând la cele veșnice pe 22 iunie 1963.
A fost supranumită „Privighetoarea”, „reprezentanta întregii românimi”, „marea doamnă a milenarului cântec românesc”, „mitul Maria Tănase”, „Edith Piaff a României”. Corpul neînsufleţit a fost depus la Teatrul de Revistă. A fost condusă pe ultimul său drum, spre Cimitirul Bellu, de zeci de mii de oameni. „Sunt voci care nu exprimă numai frumosul muzical, minunea veche şi cu toate astea mereu nouă a cântecului, ci ceva mai mult, exprimă sufletul unui loc şi al unui timp. Aşa a fost vocea Mariei. Când cânta ea, […] parcă plângea un violoncel cu strunele de mătase” (Constantin Nottara).
La 54 de ani de la moartea Mariei Tănase, artista a fost și rămâne o emblemă a muzicii românești.
Surse:
Cosma Viorel: București. Citadela seculară a lăutarilor români, Ed. Fundației Culturale Gheorghe Marin Speteanu, București, 2009
wikipedia.com
adevărul.ro
istoriepescurt.ro
Foto: Willy Pragher
pinterest.com
