La 156 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, ASTRA, Adunarea Generală poposeşte în nord-vestul ţării, în județul Satu-Mare.
Evenimentul se va desfășura în municipiul Carei, în perioada 13-15 octombrie 2017, cu participarea a peste 200 de delegaţi de la toate filialele din ţară şi din Basarabia, în prezența prof. Dumitru Acu, preşedintele ASTRA de la Sibiu, conducerea Academiei Române, acad.Ionel Vlad şi vicepreşedintele acad. Alexandru Surdu, acad. Emil Burzo, preşedintele filialei Transilvania a Academiei Române, academicieni titulari şi profesori universitari, personalităţi de seamă ale culturii române dar şi din alte domenii. Nu vor lipsi nici membrii de onoare ai despărţământului careian, acad.Marius Porumb, artistul plastic Zoe Vida, membru UAP, fiica sculptorului Gheza Vida și prof.univ.dr.Ioan Condor.
Cea de-a 112-a Adunare Generală a ASTRA se va bucura de un program diversificat, care va cuprinde vernisajul unei expoziţii, un concert al Ansamblului coral Voci Transilvane din Cluj Napoca, o lansare de carte, sesiuni de comunicări.
Numeroasele lucrări cu care participanţii s-au înscris deja la Secţiunea de Comunicări ne oferă certitudinea unei manifestări care va capta atenţia tuturor participanţilor.
La toate acestea se adaugă momentul aşteptat de peste 2 ani de zile şi anume dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu la Carei. Bustul realizat de sculptorul Radu Ciobanu aşteaptă să fie terminat soclul pe care va fi amplasat la data de 14 octombrie 2017.
Reprezentanţii şcolilor din Republica Moldova vor avea întîlniri cu conduceri ale şcolilor careiene dar vă vom ţine la curent cu toate activităţile derulate în perioada respectivă.