Săptămâna prevenirii criminalității, în județul Cluj

Săptămâna prevenirii criminalității, în județul Cluj

În perioada 2–6 octombrie 2017 se derulează a doua ediție din acest an a „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, interval în care poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj vor organiza şi desfăşura activităţi de informare structurate pe diverse domenii de prevenire, respectiv:

Prevenirea delincvenţei juvenile
Prevenirea victimizării minorilor
Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului
Prevenirea violenței în familie
Siguranţă rutieră.

Toate aceste domenii fac obiectul programelor/campaniilor de prevenire care se derulează la nivelul inspectoratului de la începutul anului 2017.

Scopul demersului este acela de a sensibiliza un număr cât mai mare de cetățeni cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție în diversele situații cu risc ridicat de victimizare, precum și consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni.

În România, prevenirea şi combaterea criminalităţii constituie atributele esenţiale ale activităţii Poliţiei Române.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*