Anul acesta s-au împlinit 120 de ani de când „învățământul dejean a fost ridicat la rang liceal”. Se întâmpla la 9 septembrie 1897, odată cu deschiderea cursurilor primei clase de învățământ mediu, în vechea clădire a gimnaziului de băieți din fosta reședință a principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea.
Potrivit istoricilor, prin părțile Dejului, știința de carte cunoaște o vechime considerabilă. Unii afirmă că ar fi existat o școală pe lângă castrul roman de la Cășeiu, mulțimea inscripțiilor descoperite aici, demonstrând existența unor oameni care știau să scrie și să citească.
Istoricul Kadar afirmă că la Dej a existat o școală încă din secolul al XIII – lea, iar la Vad este sigur că funcționa una în secolul al XIV – lea. În secolul XV, se înființează școala primară comunală, care va fi reorganizată de mai multe ori, pentru plata învățătorului, Matei Corvin stabilind alocarea a 400 de bucăți de sare pe an.
Au urmat apoi, între școlile dejene, un gimnaziu unitarian, o școală a sașilor, o școală romano-catolică pentru băieți, cu limba de predare latina, o școală catolică pentru fete, o școală izraelită și o școală de ucenici. Școlile românești au fost întâi confesionale, sub tutela bisericilor ortodoxe și greco-catolice, apoi, de stat.
Vechimea școlilor amintite și permanența lor, dovedesc preocuparea pentru cultură și știință a locuitorilor din oraș și din zonă, astfel că, nevoia înființării unei noi instituții, de rang liceal, a fost următoarea treaptă, firească, a dezvoltării învățământului dejean. În deplină consonanță cu viața efervescentă a sfârșitului de secol XIX, mai ales că, cerințele vremii şi nevoile unui centru de județ, cum era Dejul atunci, impuneau din ce în ce mai mult acest lucru.
În acest sens, mișcarea menită să ducă la înființarea unui institut de învățământ secundar în orașul Dej prinde un contur tot mai clar în conștiința cetățenilor urbei, determinând, în vara anului 1858, constituirea unui comitet de inițiativă, care a desfășurat o largă campanie de strângere de fonduri și de mobilizare a tuturor resurselor posibile pentru construirea unui edificiu impunător. Inițial, comitetul plănuia amplasarea clădirii liceului în piața centrală a orașului, ceea ce ar fi mutilat drastic aspectul întregii localități și ca atare, ideea a fost respinsă de consiliul orășenesc. Discuțiile contradictorii au descurajat cetățenii care și-au retras donațiile, astfel că, rămas fără susținere, comitetul de inițiativă s-a autodizolvat. Nu și dezideratul înființării unui liceu.
La 2 februarie 1872 s-a format un nou comitet de inițiativă care, a făcut demersuri repetate la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din Budapesta pentru înființarea unei școli medii în localitate. În cele din urmă, în 1874, ministerul și-a dat acordul pentru înființarea în Dej a unei școli civile de băieți, cu șase clase în care urmau să fie instruiți tinerii din oraș și județ, absolvenți a patru clase primare. Respectiva instituție de învățământ a fost o formă intermediară între o școală de meserii și liceu și și-a desfășurat activitatea în fosta casă rakocziană (unde astăzi este blocul CFR). În 1879 s-a hotărât înființarea unei instituții similare, pentru fete, având durata studiilor de 4 ani.
Școlile civile de băieți și fete, deși utile, nu au putut înlocui însă, rosturile și funcțiile unor licee teoretice sau de specialitate. Drept care, la sfârșitul secolului XIX, mișcarea cetățenească pentru înființarea unui liceu în Dej s-a reluat cu mult elan și a cunoscut o deosebită amploare.
La inițiativa primarului Paul Roth, în primăvara anului 1891, este convocată adunarea senatului orașului, iar concluzia discuțiilor purtate cu acest prilej a fost cât se poate de clară: „Dejul poate deveni un centru urban modern, doar dacă dispune de un învățământ secundar bine organizat și de calitate”.
Propunerile adoptate de senatul orașului și aprobate de consiliul județean au fost înaintate guvernului de la Budapesta, în iunie 1891, de către o delegație condusă de comitele șef Bornemissza Karoly (prefectul județului). Delegația a depus în scris cererea formulată pentru aprobarea înființării unui liceu și a pledat cu elocvență pentru rezolvarea favorabilă a petiției. „În pofida eforturilor depuse și a insistenței în pledoarie, delegația s-a întors acasă doar cu laude și încurajări în tolbă”.
Au urmat alte și îndelungate tratative cu privire la înființarea liceului cu opt clase, duse între conducerea orașului Dej și minister, cu două mari adunări populare în septembrie 1892 și iulie 1985, plus angajamentul orașului de construi o clădire pe cheltuială proprie, iar județul să asigure materialul didactic necesar. În pofida tuturor petițiilor și memoriilor, Ministerul Învățământului și Cultelor aprobă la 29 martie 1987, doar funcționarea unei școli medii de rang inferior (gimnaziu de stat), cu începere din anul școlar 1897-1898. Totuși, în mod tacit, ministerul era de acord și cu înființarea unui liceu, dacă se asigurau condiții corespunzătoare.
Până la 8 septembrie 1897, au fost înregistrați în matricolul școlii un număr de 61 de elevi, dintre care 31 erau din Dej; restul proveneau din satele județului sau din localități mai îndepărtate.
Deschiderea unui gimnaziu în clădirea școlii civile de băieți, lipsită de condiții adecvate, a fost o soluție temporară. Conform angajamentului asumat de oraș, s-a trecut urgent la găsirea unui amplasament pentru viitorul liceu și începerea construirii acestuia.
La 17 mai 1899 încep lucrările la noua clădire (corpul vechi al CNAM), piatra de temelie fiind așezată la 1 iunie 1899 de către directorul instituției, dr. Boros Gabor, împreună cu un act conținând un text formulat în memoria evenimentului.
Clădirea a fost proiectată de experimentatul arhitect Alexandru Baumgarten, din Budapesta, și executată de antreprenorii Ioan Jichișan și Gheorghe Șeulean. Gardul de fier forjat care împrejmuiește liceul, o lucrare artistică de feronerie, a fost executat în atelierul de lăcătușerie din Dej, a lui Papp și Dicenty, unde de altfel, s-au realizat multe din lucrările de acest gen, existente în oraș.
La 31 octombrie 1900 clădirea a fost terminată trecându-se la mobilarea și dotarea ei. Elevii, adevărații proprietari ai acestei instituții de învățământ s-au mutat în noua lor casă pe data de 3 noiembrie 1900.
Predarea oficială a edificiului s-a făcut la 20 decembrie 1900, într-un cadru festiv la care, alături de constructori, reprezentanții primăriei și ministerului, a participat aproape întreaga suflare a orașului.
Instituția a funcționat ca gimnaziu până în anul 1902 când a fost transformat în liceu de băieți, de stat, cu 8 clase. Treapta gimnazială funcționa cu clase paralele, iar cea liceală cu un singur rând de clase, ceea ce a constituit un neajuns în procesul instructiv-educativ, mulți tineri dornici de studiu fiind refuzați din lipsă de locuri. Până în 1918 liceul a funcționat în limba maghiară.
După Marea Unire, liceul devine liceu românesc, director fiind numit, la 5 iulie 1919, istoricul Victor Motogna. 
La propunerea acestuia, instituția de învățământ, emblematică pentru oraș a luat denumirea de Liceul „Andrei Mureșanu”. Un omagiu adus poetului pașoptist Andrei Mureșanu.
Trecerea de la programa de tranziție adoptată de Consiliul Dirigent pentru liceele din Ardeal, la programa liceului modern s-a făcut treptat. În anul școlar 1928-1929, când se pune în aplicare o nouă lege a învățământului și o nouă programă analitică, liceul este redus la 7 clase și va rămâne așa până în anul școlar 1933-1934, când se revine la programa liceului cu 8 clase.
Liceul a funcționat de la început cu doua secții: științifică și literară. În perioada 1928-1930, în localul liceului a funcționat și o Școală Superioara de Comerț, avându-l ca director pe profesorul Dumitru Țiganetea.
Urmare a Dictatului de la Viena, în 1940, liceul devine din nou maghiar, apoi, după 1944, este rând pe rând liceu de băieți, liceu mixt, scoală medie şi liceu unic. În 1969 şi-a redobîndit numele de „Andrei Mureşanu”, pentru ca din 1977 până în 1989 să funcționeze ca liceu industrial. În cele din urmă, liceul redevine în 1989 liceu teoretic, cu profil real şi uman.
În 1996 Liceul „Andrei Mureșanu” primeşte titlul de Colegiu Naţional, ca o recunoaştere a meritelor pe care le-a avut „în propăşirea culturii române pe parcursul unui secol de existenţă”. Merite concretizate în nenumărate activităţi la care au participat personalităţi de prim rang ale vieţii ştiinţifice şi culturale româneşti, în numeroasele premii obţinute la olimpiade, în activităţi sportive, precum şi în faptul că un număr însemnat dintre foştii elevi au devenit, la rîndul lor, personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice actuale.
Toate aceste performanţe au determinat implicarea administraţiei locale, judeţene şi, nu în ultimul rând, a conducerii şcolii în elaborarea unui proiect de anvergură, capabil să atragă o finanţare corespunzătoare nevoilor unui învățământ modern, potrivit noului secol. Prin urmare, nu este deloc întâmplător că unul dintre proiectele europene importante, derulate în ultimii ani în municipiul Dej, au vizat Colegiul Naţional „A. Mureşanu”. Proiectul, în valoare de peste 4,3 milioane euro, a permis extinderea şcolii cu două corpuri de clădiri cuprinzând: sală de sport, cu vestiare şi grupuri sanitare, sală pentru concursuri şi festivităţi, spaţii tehnice, 15 săli de clasă, 5 laboratoare, 2 cabinete fonice pentru limbi străine, bibliotecă, arhivă, punct termic, precum și dotările necesare pentru funcţionarea laboratoarelor (informatică, fizică, chimie, geografie), amenajările şi dotările interioare, sistemul de siguranţă video, iar pentru corpul vechi, faţadizarea şi reparaţiile interioare.
Ar mai fi multe de spus despre această școală, despre dascălii care i-au înnobilat existența, sau despre elevii merituoși care i-au dus faima spre toate zările. Închei însă, cu cuvintele prof.univ. dr. Pompei Cocean, fost elev al liceului, cuvinte care definesc întru totul spiritul acestei școli: „ A fi absolvent de Andrei Mureșanu seamănă unui prim blazon pe care toți cei care au avut șansa să-l obțină, îl poartă cu noblețe întreaga viață”.
M. Vaida
Bibliografie:
Omagiu Colegiului Național „Andrei Mureșanu” – Axinte Bob, Nicolae Vesa, Kiss Francisc (Editura Texte Dej, 2007);
Dej, Istorie și legendă – Constantin Albinetz, Cristina Albinetz (Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014)
Foto: colecția prof. Sorin Borodi, fortepan.hu
