În timp ce investițiile guvernamentale în „săli de sport la sate” au înflorit cvasi-inutile în ultimii zece ani, apa curentă și canalizarea au rămas un vis pentru majoritatea locuitorilor din mediul rural. În satele românești, doar 28,7% dintre locuitori au acces la sistemul public de alimentare cu apă, iar oamenii trăiesc mai aproape de Evul Mediu decât de civilizația secolului XXI.
Straniu este că nici măcar atunci când primăriile comunale și locuitorii respectivelor comune sunt hotărâți să-și rezolve singuri problemele, prin efort propriu, nu sunt lăsați să o facă. Un exemplu în acest sens este comuna Mica, integrată într-un „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj 2014-2020”. Și asta deoarece, odată cu includerea comunelor de pe Valea Someșului în acest proiect, primarii au fost obligați să semneze un protocol ce prevedea că nu vor accesa alte proiecte cu aceeași destinație, fiind nevoiți să aștepte implementarea și finalizarea proiectului Companiei de Apă Someș. Care proiect, deocamdată, nu a primit finanțare și e posibil să nu primească în vecii, vecilor!
S-a ajuns astfel în situația absurdă în care comuna Mica are banii necesari introducerii apei potabile din bugetul propriu, dar nu are voie să facă acest lucru, existând riscul de a fi dată în judecată de inițiatorii proiectului regional și supusă la plata unor daune uriașe.
„În toți aceşti ani, reprezentanţii companiei de apă au promis, de la an la an, că acest proiect se va finaliza şi vor începe licitaţiile şi implicit lucrările, dar se pare ca acest aşa-zis proiect, care cuprinde 76 de UAT-uri, nu este implementat corespunzător, nu este declarat eligibil şi ca atare nu poate fi nici finanţat” – susține primarul comunei, Tiberiu Zelencz, adăugând că: „am depus proiecte la Ministerul Dezvoltării Regionale, privind introducerea apei şi a canalizarii, însă din păcate nu am reuşit să obţinem fonduri, deoarece, făcând parte din acest Master Plan, s-a considerat a fi dublă finanţare. Suntem în secolul XXI, iar cetăţenii comunei Mica doresc să trăiasca într-un mediu civilizat şi decent, iar eu ca primar nu mai pot permite să fim amăgiţi cu astfel de promisiuni şi obligaţi în acelasi timp să nu accesam alte fonduri pentru introducerea apei şi a canalizării”.
Potrivit primarului Tiberiu Zelencz, până în prezent, la Primăria Mica au fost înregistrate peste 100 de cereri privind introducerea apei şi canalizării în comună dar, fiind captivi în acest Master Plan, strategia investiţională întru folosul cetățenilor nu poate fi pusă în practică: „Ne aflăm într-un punct în care batem pasul pe loc, dar din păcate nici nu suntem lăsaţi să găsim alte soluții, pe motiv că suntem cuprinşi în acest proiect, iar Compania de Apă Someş SA nu ia nici o măsură pentru urgentarea şi rezolvarea acestei situaţii.”
Solicitările oamenilor au fost anexate la două memorii recent adresate atât Consiliului Județean Cluj cât și Companiei de Apă Someș SA, în speranța că nemulţumirile cetăţenilor comunei Mica nu vor fi trecute cu vederea. Mai ales că, locuitorii comunei sunt hotărâți să demareze acțiuni de protest în fata Companiei de Apă Someș și a Consiliului Județean Cluj. Singurul mod se pare de a convinge forul județean că s-au săturat de promisiuni deșarte și că vor apă de la robinet.
„În cazul în care Compania de Apă S.A. nu ne va oferi nici un răspuns concret referitor la introducerea apei în comuna Mica, obstrucționând în continuare accesarea altor surse de finanțare, vom fi nevoiţi să acţionăm în instanţă pentru a cere daune, deoarece compania nu poate împiedica dezvoltarea unei comune, la nesfârşit. Avem o comună pe care dorim să o dezvoltăm şi consider că după atâţia ani merităm şi noi să se introducă apa în comuna noastră” – a mai declarat Tiberiu Zelencz.
Potrivit unor statistici din anul 2015, ale Ministerului Mediului, doar 10% din populaţia rurală din România avea acces la servicii de canalizare. La nivel naţional, rural şi urban, 32% din populaţie nu avea acces nici la canalizare, nici la servicii de alimentare cu apă curentă, la acea dată.