Sărbătoare la Șieu Cristur, în prezența Mitropolitului  Andrei

Sărbătoare la Șieu Cristur, în prezența Mitropolitului Andrei

Credincioșii parohiei Șieu Cristur, Protopopiatul Beclean, au trăit duminică, 29 octombrie 2017, momente deosebite. Mitropolitul Clujului, Înalt-preasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserică ocrotită de „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de peste 15 preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele protopop de Beclean, Doru Zinveliu. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre neîncrederea oamenilor în puterea lui Dumnezeu și despre batjocorirea credinței.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ștefan Cora a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, iar celor care au sprijinit biserica, le-au fost înmânate diplome de aleasă cinstire. După slujbă, părintele Mitropolit a binecuvântat lucrările realizate la casa parohială. În prezent, parohia Șieu Cristur numără aproape 500 de credincioşi.

radiorenasterea.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*