Luminația, tradiție și semnificații

Luminația, tradiție și semnificații

Luminația este una dintre tradițiile creștine cele mai cunoscute în Transilvania, în pofida faptului că nu este o sărbătoare propriu-zisă, consemnată în calendarele religioase.

Tradiția Luminației își are originile în Franța medievală, când starețul unei mănăstiri le-a propus călugărilor să oficieze o slujbă de pomenire a confraților decedați și să aprindă câte o lumânare la mormântul acestora.

Luminația coincide cu marea sărbătoare denumită „Sărbătoarea Tuturor Sfinților” sau Toți Sfinții (în latină Sollemnitas Omnium Sanctorum, în franceză Toussaint, în spaniolă Día de Todos Los Santos, în germană Allerheiligen, în maghiară Mindenszentek), sărbătoare creștină în care sunt celebrați toți sfinții, cunoscuți și necunoscuți. În bisericile occidentale, cea Romano-Catolică, cea Anglicană și cele protestante, sărbătoarea se ține în ziua de 1 noiembrie, din calendarul gregorian.

În Biserica Romano-Catolică, Sărbătoarea Tuturor Sfinților precedă cu o zi Comemorarea Credincioșilor Răposați, a cărei solemnitate a fost fixată pe 2 noiembrie, la două secole după crearea sărbătorii Toți Sfinții.

În lumea apuseană sărbătoarea Luminației începe după vesperele (vecernia) din seara zilei de 1 noiembrie. În această zi creștinii își cinstesc și îngrijesc mormintele celor trecuți la cele veșnice. Credincioșii merg la cimitir, curăță mormintele și le înfrumusețează cu flori și lumânări aprinse, în amintirea celor care i-au însoțit pe drumul vieții.

În Transilvania, Luminația „este un obicei împrumutat în urma îndelungatei conviețuiri dintre românii transilvăneni și confesiunile catolice, greco-catolice și protestante. Această tradiție practicată în Ardeal are un caracter privat. Cine are un mormânt al unei rude sau persoane apropiate merge acolo și curăță locul, aprinde o lumânare și spune o rugăciune. Se fac și slujbe oficiate de preoți atunci când enoriașii solicită acest lucru. Sunt puține lucruri care s-au schimbat în timp, această tradiție fiind respectată chiar și în perioada comunistă”, spune Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului.

Chiar dacă există numeroase aspecte care nu coincid în doctrina ortodoxă și în cea greco-catolică, în ceea ce privește Luminația, cele două confesiuni o sărbătoresc la fel.

„În popor, noiembrie este considerată luna lui Brumar când se întâlnesc tradiţiile păgâne cu cele creştine. Este o sărbătoare urbană, de origine catolică, căci pe 1 noiembrie credincioşii catolici sărbătoresc Ziua Tuturor Sfinţilor. De Luminaţie se închid instituţii, toţi sunt preocupaţi să meargă la morminte, să le îngrijească. Este o sărbătoare care implică toţi membrii unei comunităţi“, afirmă și Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Acesta mai spune că obiceiul a fost preluat şi de ortodocşi şi neoprotestanţi, însă nu în toate satele transilvane, unele marcând Luminația pe data de 7 noiembrie.

Potrivit tradiției, rugăciunile rostite pe pământ le sunt de folos morților. Rugăciunile pe care rudele le fac, slujbele de pomenire pe care cei dragi le dau le uşurează din păcate morţilor. Se spune că tot ce se dă pomană aici, pe pământ, pentru sufletele celor morţi, se primeşte acolo sus. Și, se mai spune că, luminile lumânărilor aprinse la cimitir ajută sufletele rătăcitoare să regăsească drumul spre odihna veşnică. În unele zone, oamenii pun un tacâm în plus la masa de seară, pentru că, se zice, sufletele morţilor ies din morminte şi colindă locurile dragi. Alţii lasă lumina aprinsă peste noapte ca sufletele morţilor să-şi poată găsi drumul spre casă.

Dintre simbolurile Luminației fac parte lumânările, candelele și florile. Simbolul suprem al sărbătorii rămâne însă lumânarea. În seara de 1 noiembrie, cimitirele orașelor și satelor transilvane se transformă pentru câteva ore în adevărate oaze de lumină, prilej de întâlnire și comunicare cu rudele și prietenii, dar și de aducere aminte de cei morți, de lucrurile pe care le-au făcut cât au fost în viață. Mai mult de cele bune, pentru că valoarea unui om se cuantifică prin faptele pe care le săvârșește și după respectul de care are parte în memoria urmașilor săi.

M.V.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*