O femeie este agresată la fiecare 30 de secunde în România! Una din patru femei din România va fi la un moment dat în viaţă agresată! Ce e în neregulă cu aceste statistici? Ne ajută sau nu în intervenţie pentru a stopa violenţa domestică?
E important să înţelegem că violenţa nu e comisă doar de persoane cu tulburări severe de personalitate, sau de monştri, cum ne place uneori să-i numim. Cei care sunt violenţi sunt în general persoane absolut normale, sunt prietenii noştri, vecinii noştri sau chiar copiii noştri.
Problema nu e doar legată de „De ce x a lovit-o pe y?“, ci mai degrabă ce e în neregulă cu societatea în care trăim, încât se ajunge atât de uşor la violenţă faţă de femei. De ce în mintea multor persoane, atunci când o femeie e bătută sau violată, sunt găsite o serie de modalităţi prin care ea este făcută cel puţin parţial responsabilă pentru acest lucru? De ce agresorul este scos din ecuaţie atunci când vrem să explicăm violenţa domestică şi ne concentrăm doar pe „Ea e de vină! De ce nu pleacă?“.
Studiile arată că normele sociale, atitudinile şi anumite credinţe contribuie la violenţa emoţională, psihologică, economică, fizică şi sexuală asupra femeilor. Credinţele pe care o societate le are ajung să justifice sau să ascundă violenţa. Principalul predictor al violenţei împotriva femeii este modul în care comunitatea vede rolul femeii şi al bărbatului, egalitatea între sexe şi stereotipurile tradiţionale de gen.
Violenţa împotriva femeilor, o pandemie globală
Cel putin una din trei femei din lume a fost bătută, forţată să întreţină relaţii sexuale sau abuzată de-a lungul vieţii, iar eliminarea violenţei împotriva femeilor este o problemă globală stringentă.
În 25 noiembrie, Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor atenţionează: eforturile de prevenire şi stopare a violenţei împotriva femeilor sunt îngreunate de deficitul financiar substanţial.
Violența împotriva femeilor este cea mai extremă formă de discriminare. Pe baza datelor strânse în perioada 2005 – 2016 din 87 de țări, 19% dintre femeile cu vârste între 15 și 49 de ani au declarat că au suferit o agresiune fizică și/sau sexuală. În cele mai extreme cazuri, violența a dus la moarte. Tema anului 2017 este Nu lăsa pe nimeni în urmă!.
În 2012, aproape jumătate dintre femeile care au fost ucise au fost victime ale unui partener sau membru al familiei. În cazul bărbaților, procentul a fost mult mai mic, 6%.
Un alt caz extrem de violență împotriva femeilor este mutilarea genitală. Această practică dăunătoare a scăzut cu 24% începând cu anul 2000. În anul 2015, mai mult de 1 din 3 fete cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani au suferit o astfel de mutilare, comparativ cu aproape 1 din 2 fete în jurul anului 2000.
Mai mult decât atât, 52% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani care sunt căsătorite sau într-o relație pot lua decizii legate propria viață sexuală. Această statistică se bazează pe datele disponibile în 2012 pentru 45 de țări, dintre care 43 sunt în regiuni în curs de dezvoltare.
Violul, violenţa în familie, hărţuirea sexuală, infanticidul feminin, avortul selectiv al feţilor de sex feminin, violenţa obstetrică şi tradiţiile sau obiceiurile dăunătoare femeilor – precum crima de onoare, crima de zestre, mutilarea genitală la femei, răpirea miresei şi căsătoria forţată – sunt acţiuni de violenţă împotriva femeilor.
Unele studii naţionale arată că peste 70% din femei au trăit experienţa unei violenţe fizice şi/sau sexuale din partea partenerului.
Violenţa împotriva femeilor este şi o consecinţă a discriminării de gen, în legislaţii şi în practică, şi a inegalităţilor persistente dintre bărbaţi şi femei. Are impact şi împiedică progresul în eradicarea sărăciei, în combarea HIV/SIDA, dar şi în privinţa păcii şi securităţii.
De anumite forme de violenţă împotriva femeilor – violurile, violenţa şi sclavia sexuală din timpul războaielor, sterilizarea forţată şi avortul forţat, violenţa comisă de poliţie sau alte autorităţi, lapidarea sau biciuirea – sunt răspunzătoare chiar unele dintre state, în timp ce alte forme, precum traficul de femei sau prostituţia forţată, sunt de obicei comise de organizaţii criminale.
Violenţa împotriva femeilor şi fetelor nu este inevitabilă, dar continuă să fie pandemică, iar prevenţia este posibilă şi esenţială. S-au făcut şi paşi pentru rezolvarea acestor probleme la nivel international, prin tratate şi convenţii.
În 1979 a fost adoptată Convenţia ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, principalul instrument internaţional al drepturilor femeilor şi fetelor. Convenţia, alături de alte instrumente legale cu rezultate negociate în cadrul conferinţelor internaţionale, statuează drepturile femeilor şi fetelor la o viaţă fără violenţă.
În 20 decembrie 1993, prin rezoluţia 48/104, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor. De asemenea, Uniunea Europeană a emis câteva directive pentru combaterea hărțuirii sexuale sau a traficului de persoane.
În cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, adoptate în 2015 de către ONU prin Agenda 2030, este inclusă şi eliminarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor, dar pentru a aduce schimbări reale şi semnificative în viaţa acestora, această promisiune trebuie finanţată prin alocări corespunzătoare, în primul rând din bugetele publice, întrucât violenţa împotriva femeilor reprezintă o problemă de interes public.
Din 25 noiembrie şi până în 10 decembrie când este Ziua Drepturilor Omului, cele 16 zile de activism împotriva violenţei bazată pe discriminarea de gen au scopul de a atrage atenţia opiniei publice asupra problemei insuficienţei resurselor financiare şi mobilizează comunitatea internaţională prin campania UNiTE to End Violence against Women.
surse: cotidianul.ro, agerpres.ro, ziare.com
