Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, a anunțat că tradiția mărțișorului a fost inclusă în patrimoniul imaterial al uniunii. La începutul lunii decembrie, reuniunea Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, întrunită la Jeju, în Coreea de Sud, a decis că tradiția Mărțișorului întrunește toate condițiile pentru a fi înscrisă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial Mondial.
Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, ci şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.
Conform studiilor etnologice, mărţişorul este strâns legat de tradiţiile Anului Nou, sărbătorit în trecut în luna martie, ca formă primitivă de celebrare a Anului Agrar, corelat cu ciclurile vegetative şi astronomice.
La români, mărţişorul, ca obiect simbolic, a fost alăturat Dochiei, personaj mitologic, a cărei zi era sărbătorită la 1 martie.
S-au găsit ca dovezi arheologice pietre de râu cu urme de vopsea albă şi roşie vechi de peste opt mii de ani, la Schela Cladovei, în Mehedinţi, iar din vremea dacilor, şiraguri de pietricele albe şi roşii care se purtau la gât, primăvara. Apoi, mărţişorul a fost o monedă din aur, argint sau bronz, asociată cu strălucirea soarelui primăvara, atârnată de fire subţiri de lână, negru cu alb sau roşu cu alb. Negrul era întunericul iernii, albul strălucirea soarelui, iar roşul sângele, viaţa şi fertilitatea. Dacii credeau că aceste amulete, purtate de copii, femei şi adulti, aduc fertilitate, frumuseţe şi feresc de arşiţa soarelui. Mărţişoarele erau purtate până când înfloreau copacii şi apoi erau atârnate de crengile lor.
Chiar dacă acum a căpătat şi caracter comercial, Mărţişorul rămâne o sărbătoare populară autentică. „Toate acele ornamente ce se adaugă şnurului împletit ţin de zona urâtului, şi nu de tradiţie, de valoarea mărţişorului, şi nu înfrumuseţează cu nimic gestul de a oferi un mărţişor. Totuşi, şnurul alb-roşu se păstrează foarte bine şi azi şi aproape că nu ne-am putea imagina începutul de primăvară fără ca el să-l vestească”, consideră etnograful Angela Paveliuc-Olariu.
MĂRŢIŞORUL – UN SIMBOL AL FOCULUI, LUMINII ŞI AL SOARELUI
„Poporul nostru îl cunoaşte şi îl ţine în mare cinste, îl poartă copiii, fetele şi mai rar nevestele şi flăcăii, fiindcă el e crezut ca aducător de frumuseţe şi de iubire”, spunea poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului.
Bănuţul de argint era asociat soarelui pentru că albul în credinţa populară este un semn al puterii şi al forţei, iar George Coşbuc mai spunea că în folclorul nostru toate anotimpurile sunt simbolizate cromatic: primăvara prin roşu, vara prin verde sau galben, toamna prin negru sau albastru, iar iarna prin alb. Şi de aceea, şnurul împletit din alb şi roşu, frumos numit funia timpului, este un simbol al trecerii de la iarna cea albă, la primăvara vie ca focul, sângele şi soarele.
