„Remember Cenaclul Flacăra”, la Dej

„Remember Cenaclul Flacăra”, la Dej

Miercuri, 13 decembrie, dejenii au avut ocazia, fie să retrăiască pentru câteva ore crâmpeie din fabuloasa atmosferă a „fenomenului cultural” numit Cenaclul Flacăra, fie să experimenteze pentru întâia oară magia muzicii folk, atât de iubită în anii 70 și 80.

Organizat de Primăria Dej, spectacolul „Remember Cenaclul Flacăra”, realizat de Andrei Păunescu, i-a avut ca protagoniști pe Mircea Vintilă, Emeric Imre și Magda Puskas (acompaniați de Andrei Păunescu – chitară, Ionel Tănase – tobe și Rareș Suciu – chitară bass) a readus în atenția dejenilor o parte dintre hit-urile fostului cenaclu: „Rugă pentru părinți”, „Viața noastră unde e?” „Și totuși, există iubire”, „Unde ești tu, mielule”, „O lume de douăzeci de ani”, „Oameni de zăpadă”, „La adio tu”, „Puștoaica”, „Te salut, generație în blugi”, „Niciodată să nu uităm de cei mai triști ca noi”, „Rău mă dor ochii mă dor”, „Nu uita că ești român”, „Trenul fără naș”, „La o cană cu vin”, „Nebun de alb” și multe altele. Un spectacol de excepție, axat pe câteva mari coordonate ale existenței omenești: dragostea de părinți și de copii, nevoia de dreptate socială, nevoia de cultură și de artă, dragostea liberă de constrângeri…


Cenaclul Flacăra condus timp de 12 ani (1973-1985) de poetul Adrian Păunescu, de la a cărui trecere în neființă se împlinesc șapte ani, a rămas în memoria colectivă ca singura manifestare muzicală autentică, tolerată de regim. De la poezia compusă de însuși Adrian Păunescu (uneori și instant, pe scenă) și până la versurile recitate din poeziile poeților consacrați, de la muzica timid îngânată de debutanți anonimi, care urcau pentru prima dată pe scenă și până la unele piese deja cunoscute a unor formații sau grupuri muzicale și a unor soliști deja afirmați, Cenaclul Flacăra a delectat publicul tânăr și mai puțin tânăr cu muzică, începând de la melodii populare și până la muzică clasică, folk și rock.

Spectacolele s-au ţinut o vreme în săli de teatru, institute, aule, apoi în săli tot mai mari, din tot mai multe oraşe, şi să dureze din ce în ce mai mult. S-a cântat în case de cultură, case ale sindicatelor, spitale, săli de sport, pe dealuri, pe malul mării şi în vârful Făgăraşului, la 2.000 de metri înălţime. Chiar şi prin gospodăria vreunui sătean care-i invita pe artişti să-i facă o cântare de suflet. Cele mai impresionante nopţi de folk s-au petrecut însă pe stadioane, unde s-au strâns chiar şi 40.000 de oameni. Adrian Păunescu, omul cu ideea şi susţinerea acestui Woodstock românesc, îndemna la poezie, dar şi la patriotism. Între „Iancu la Ţebea“ şi „Totuşi, iubirea“, el îi făcea pe oameni să cânte „Trăiască România“ şi „Viitorul“. Mulţi l-au acuzat de manipulare, dar ăsta era tributul pe care Cenaclul trebuia să-l plătească regimului pentru a nu-şi pierde şansa la existenţă. Sau poate alta a fost explicaţia. În atmosfera creată în timpul spectacolelor, tinerii cântau cu acelaşi entuziasm şi versurile de dragoste şi pe cele patriotice, ba chiar şi pe cele „omagiale“. Unora le vine greu să creadă aşa ceva azi. Fenomenul a fost analizat, disecat şi oarecum explicat de-alungul anilor de sociologi.  Dar până la urmă, nimeni nu l-a putut pune în ecuaţie.
 
Data de 15 iunie 1985 a fost ultima zi a Cenaclului Flacăra, după aproape 12 de ani de existenţă şi 1.615 de spectacole.

Mircea Vintilă (n. 23 martie 1949, București), este unul dintre cei mai cunoscuți cantautori și compozitor de muzică folk, care a cântat alături de alți prestigioși artiști ca Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu etc. la primul festival studențesc de muzică folk din anul 1971, apoi, la Clubul 303 aparținând Universității Politehnice București, la Clubul Universitas, la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” și în Cenaclul Flacăra.

Mircea Vintilă face parte din prima generație de artiști folk din România, și este cunoscut atât pentru activitatea sa solo sau cu formația de acompaniament Brambura, cât și ca membru al grupului Pasărea Colibri. A compus cântece pe versuri de Adrian Păunescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Florian Pittiș, Gheorghe Azap și alții. Este recunoscut pentru faptul că o parte dintre cântecele sale recreează atmosfera și farmecul Bucureștiului de odinioară.

În 1992 a înființat cu Mircea Baniciu, Florian Pittiș și Vlady Cnejevici, grupul Pasărea Colibri, desfășurând o prestigioasă activitate discografică și de turneu în țară și străinătate (Statele Unite ale Americii, Canada, Germania). Pe parcursul anilor ’90 lansează împreună cu Pasărea Colibri trei albume de folk-rock de mare succes: În căutarea cuibului pierdut (1995), Ciripituri (1996) și Cântece de bivuac (1999).

Emeric Imre a debutat la Cenaclul Flacara în 1984, impreuna cu Ghita Cucui si Liviu Robu cu care formau grupul Notorius. Euforia scenei a fost curmata, insa, de chemarea „in armata”. A fost militar la o unitate din Timisoara, in orchestra careia a cantat la vioara si chitara. In 1992 si-a reluat activitatea alaturi de Cenaclul Flacara, cu turnee si concerte in intreaga tara.

În 2006 lansează albumul „Nebun de alb”, înregistrat împreuna cu Jimi El Laco (vioară și chitară), Roje (clape) și Sebi Lazăr (percuție) în studioul primului.
Împreuna cu doi asociați, Marius și Relu, reușește să pună la punct o oază de întâmplări reale și melodioase în cadrul clubului „Autograf”. Fondează o trupă care se cheamă “Emeric & Friends și Prietenii” a cărei componență este: Emeric Imre – chitara acustica și voce,Adelina Bolot- voce, Razvan Krivach voce și chitară electrică, , Sorin Zamfir percuție și Gabi Ghita clape. Ulterior, trupa își ia numele de Emeric Set.

În anul 2012 lansează albumul Târziu, nominalizat pentru premiul pentru „Cel mai bun album folk al anului 2012”, piesa „Condamnare la toamnă” premiul pentru „Cea mai bună piesă”, iar Emeric Imre titlul de „Cel mai bun artist folk”.
În 2014 lansează albumul de iarnă intitulat Iarna mea cu ochii mari, la realizarea acestui album contribuind printre alții: Jimi El Laco (Nightlosers), Dorel Vișan, Dumitru Fărcaș, Cornel Udrea, Hollondus J.Zoltanau și Magda Puskas.

Magda Puskas și-a început activitatea muzicală în timpul liceului, făcând parte din grupul Arthemis (grupul de folk al liceului), care a obținut Premiul Național la Festivalul național „Cântarea României” ediția 1979. Odată cu terminarea liceului, grupul Arthemis s-a destrămat, dar din el s-a născut, în 1981, un nou grup – Ecoul, format din Magda Puskas și fosta sa colegă, Sorina Feier-Bloj. În luna noiembrie a anului 1981 grupul a participat la Festivalul „Baladele Dunării”, în formula Ecoul. În juriu s-au aflat membri ai Cenaclului Flacăra, președintele juriului a fost chiar Adrian Păunescu. Luând premiul cel mare, cele două tinere artiste au fost invitate să devină membre active ale Cenaclului. Această colaborare s-a fructificat cu câteva piese de un real succes, cântate în turneele susținute alături de Cenaclul Flacăra: „La o cană cu vin”, „Din copilărie” sau „Taina”.

După încheierea colaborării cu Sorina Bloj, Magda Puskas și-a adus aportul muzical în Cenaclul Flacăra alături de Tatiana Stepa, un grup duo, sub numele de Partaj, cântând împreună „Desculț prin zăpadă”, „Creion”, „Partaj”, precum și vechile hituri ale Ecoului.

După 1989, Magda Puskas și-a continuat activitatea în Cenaclul „Totuși iubirea”. Artista se numără printre cei care au contribuit la resuscitarea folk-ului românesc, după anul 2000.

M.V.

Foto: Zoltan Oprișan

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*