O pagină din istoria României:  Adio,  Majestate!

O pagină din istoria României: Adio, Majestate!

Românii i-au fost aproape Regelui Mihai pe ultimul său drum. Un gest prin care au încercat să-l recompenseze pentru viața petrecută în singurătate, în exil. Zeci de mii de oameni au împânzit străzile pe care urma să vină cortegiul funerar și gările prin care a trecut trenul regal cu sicriul Majestății Sale. Românii au făcut o ultimă plecăciune în fața celui care i-a iubit și le-a dus dorul toată viața.

Piața Palatului a devenit neîncăpătoare atunci când sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost coborât din Sala Tronului.

Încă de dimineață, mii de oameni au venit cu flori și candele și s-au așezat în liniște în spatele gardurilor, ca să își ia rămas bun de la Majestatea Sa.
Unii s-au urcat pe geamurile de la Biblioteca Universitară, alții pe stațiile de electricitate, sau și-au adus scaune de acasă doar ca să poată privi cortegiul și să își plece capul în fața ultimului Rege.

Puțini și-au putut stăpâni lacrimile când soldații din Garda de onoare au așezat sicriul pe afetul de tun, iar mulțimea a început să aplaude. Regele părăsea Palatul pentru totdeauna.

Unii au întrerupt lucrul doar ca să iasă în fața cortegiului funerar, alții au aruncat flori de la ferestre. Cu capul plecat, fiecare și-a luat rămas bun de la Regele Mihai în felul lui. I-au așternut un drum de flori până la Patriarhie și înapoi, spre Gara Regală.

Oamenii s-au adunat apoi în parcul din Piața Unirii, unde pe un ecran uriaș a fost transmisă slujba de la Patriarhie.Și-au dorit ca măcar pe ultimul drum Regele să nu fie singur. Așa că pe tot traseul până la Arcul de Triumf i-au strigat numele.

Mașina în care se afla sicriul cu trupul Majestății Sale și cea în care a fost depusă coroana regală au străbătut Piața Unirii, Piața Universității, apoi au trecut prin Piața Romană, Piața Victoriei, pe la Arcul de Triumf și de acolo pe șoseaua Kiseleff, până la Gara Regală. Cortegiul a fost escortat de polițiști pe motociclete, iar de la Arcul de Triumf și de jandarmi călare.

Și în Gara Regală Băneasa au răsunat aplauzele oamenilor care l-au condus pe Regele Mihai pe ultimul drum. La fel și în gările din Chitila, Titu și Pitești, pe unde a trecut trenul regal care a transportat sicriul la Curtea de Argeș.

Sute de persoane l-au așteptat și la Curtea de Argeș, acolo unde Majestatea și-a găsit liniștea pe pământul românesc pe care l-a iubit atât de mult.

O viață cât un secol

În aproape un secol de viață, Regele Mihai a trăit multe momente speciale. Pe câteva dintre ele le-a povestit, de-a lungul vremii, la Televiziunea Română și alte canale media.

Majestatea Sa a devenit prima dată rege când era doar un copil de 6 ani.

Câțiva ani mai târziu, sublocotentul Mihai îi jura credință tatălui său, Regele Carol al II-lea.

Școala a fost un moment special în viața Regelui Mihai. A fost coleg cu băieți de toate etniile și din toate clasele sociale.

Lecțiile istoriei au fost însă mult mai dure decât cele de la școală. În vâltoarea războiului a avut întâlniri care l-au marcat, cum ar fi cele cu Hitler sau cu Mussolini.

Mulți ani mai târziu, după exil, Regele Mihai a avut parte de alte momente speciale. În zilele Revoluției i-a încurajat din străinătate pe români.

În 1992, un post francez de televiziune îi dedica o emisiune în care a fost aplaudat la scenă deschisă și primea un mesaj special.

S-a întors cu greu acasă dar, încet-încet, vremurile s-au schimbat.

Unul din ultimele momente speciale petrecute în România a fost celebrarea nunții de diamant. A fost un spectacol extraordinar la Ateneu și o recepție cu prieteni de la alte Case Regale cum nu se mai făcuse de multă vreme în România.

Într-unul dintre interviurile acordate Televiziunii Române, Regele Mihai își spunea unul din principiile care i-au călăuzit viața: Să ai respect față de omul mai sărac, social vorbind, mai jos, mai sus. Toți sunt românii țării tale!

Istoria ne mai dă o lecție

Regele Mihai a fost înmormântat chiar în ziua în care, în urmă cu 28 de ani, se aprindea la Timișoara scânteia Revoluției române. Plecarea Regelui le-a amintit oamenilor de anii dictaturii și de modul odios în care ne-a fost mutilat destinul. În momentul când sicriul Regelui trecea pe lângă Piața Revoluției, oamenii din mulțime au strigat „Jos comuniștii!”.

În urmă cu 28 de ani, la Timișoara se aprindea scânteia Revoluției. Un adevărat cutremur al istoriei noastre, fără de care nimic din ce trăim azi nu ar fi fost posibil.

Timișorenii s-au strâns în fața casei pastorului Laszlo Tokes, în încercarea de a împiedica evacuarea acestuia. De aici până la protestele care au aprins țara nu a mai fost decât un pas.

Zile și nopți, timișorenii și apoi întreaga țară au ieșit în stradă. Mulți au plătit cu viața curajul lor.

În decembrie ’89 s-a strigat „Jos comunistii!”. La fel și azi, când sicriul Regelui a plecat din Piața Palatului, exact lângă locul de unde începea Revoluția și în Bucuresti, acum 28 de ani.

Revoluția română l-a prins pe Regele Mihai în Elveția.
La două zile de la declanșarea Revoluției, Regele transmitea un mesaj emoționant românilor. Familia Regală era asaltată de presa din străinătate, iar o jurnalistă din Elveția, Danielle Maillefer, i-a ajutat tot timpul să gestioneze situația.

La 2 ani după Revolutie, Regele Mihai reușea, în sfârșit, să revină în țară. România și Regele său se redescopereau.

surse și fotografii: casa-regală.blogspot.ro, tvr.ro, agerpres.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*