După rujeolă, au apărut  și cazurile de varicelă

După rujeolă, au apărut și cazurile de varicelă

Au apărut focare de varicelă, una dintre cele mai contagioase boli ale copilăriei, care se răspândeşte rapid. Potrivit Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” din București, tot mai mulţi pacienti ajung în spital cu complicaţii severe datorate acestei boli. Vaccinul este singura metodă de protecţie, spun medicii, dar acesta nu este inclus în schema de gratuităţi.

Varicela sau vărsatul de vânt, cum i se mai spune, este extrem de contagioasă. Aşa cum arată şi numele popular, virusul se transmite foarte uşor prin curenţii de aer. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 10 zile şi trei săptămâni.

Cu două-trei zile înainte să-i apară febra şi erupţia de pe piele, pacientul e cel mai contagios, spun specialiştii. În multe cazuri apar complicaţii precum ataxia cerebrală, care cauzează tulburări severe de echilibru, dureri puternice de cap şi vărsături, dar şi cu pneumonii, artrită şi purpură de la varicelă.
Riscurile sunt mai mari pentru adulţii şi vârstnicii care fac varicelă.

Virusul cauzează şi Zona Zoster, boală care apare mai ales la bunicii care se molipsesc de la nepoţi.

Vaccinul antivaricelă nu e pe lista obligatorie și costă peste 100 de lei. Medicii recomandă vaccinul antivaricelă după vârsta de un an. În următoarele şase săptămâni sunt interzise produsele cu salicilaţi, fiindcă pot cauza o boală gravă care afectează toate organele corpului.

ziare.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*