În luna decembrie 2017, în zona celor 5 județe din aria de responsabilitate, și în special în municipiul Cluj-Napoca, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au executat 78 misiuni de asigurare a ordinii publice, cu ocazia desfășurării a 6 manifestări de protest, 4 manifestări sportive, 37 manifestări cultural-artistice şi 31 acţiuni de protecţie, se arată într-un comunicat remis presei.
Totodată, au fost executate 102 misiuni de menţinere a ordinii publice, independent sau în cooperare cu I.P.J. Cluj.
Pe linia cooperării cu alte instituţii, în această lună au fost executate 41 de acţiuni, din care 9 împreună cu alte structuri ( DIICOT, DNA, DGA, BCCO), 12 cu Poliţia, 12 cu organele care gestionează activitatea silvică, 3 cu organele care gestionează activitatea piscicolă, 2 misiuni în sprijinul executorilor judecătoreşti şi 3 misiuni cu alte structuri ale M.A.I. (I.P.J. Sălaj).
Tot în luna decembrie s-au executat 6 acţiuni de restabilire a ordinii publice, respectiv aplanarea unor conflicte şi intervenţii la alte solicitări.
De asemenea, în luna decembrie 2017 s-a executat un număr de 6 misiuni de punere în aplicare a mandatelor de aducere, în 3 localităţi.
Pe timpul executării acestor misiuni, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au constatat 26 infracţiuni constatate, cu 28 făptuitori prinşi – în misiuni executate independent sau împreună cu poliţia, 156 sancţiuni contravenţionale aplicate, în valoare totală de 184.50 lei iar 18 persoane au fost conduse la poliţie în vederea identificării acestora și luării unor măsuri legale.