Românii cu pensia minimă devin „un fel de asistați social”

Românii cu pensia minimă devin „un fel de asistați social”

După „Revoluția” fiscală care a năucit pe toată lumea, actualii guvernanți pun la cale o alta, cea a pensiilor. Ministrul Muncii Olguța Vasilescu a dat detalii, duminică, despre ce li se pregătește pensionarilor, odată cu mult promisa lege care îi vizează.

„În primul rând că vom scoate din rândul pensionarilor pe cei care nu au cotizat 10 ani, nu au un stagiu minim de cotizare de 10 ani. Adică cei cu pensia minimă. Culmea este că cei cu pensia minima i-au prins din urmă pe foarte mulți care au cotizat 15-20 de ani și care sunt tot pe la suma de 500-600 de lei. Ei vor avea un fel de statut de asistat social și vor fi într-o legislație proprie. Pentru ei, anul acesta, de la 1 iulie, pensia crește la 640 de lei. Dar atenție: nicio altă pensie din România, inclusiv pentru ceilalți care au cotizat peste 10 ani, nu va coborî sub acest cuantum de 640 de lei”, a spus ministrul Muncii la Antena 3.

„Într-o parte vor rămâne pensionarii care vor crește pe punctul de pensie prognozat să fie 1.775 de lei până în anul 2020, iar în partea cealaltă nu se va mai crește pe punctul de pensie, ci, atunci când statul va considera că este necesar să mărească aceste indemnizații minime, vor fi făcute creșteri, dar clar nu în același ritm cu cei care au cotizat”, a mai precizat Vasilescu.

ziare.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*