Despărțământul „Dr. Teodor Mihali” Dej al ASTRA a reluat seria conferințelor „Ambasadori ai culturii și civilizației someșene”, joi 15 februarie, avându-l ca invitat pe Președintele Senatului UBB Cluj, prof. univ. dr. Ioan Chirilă. Domnia sa a susținut prelegerea „Cultura unității”, urmată de lansarea volumului „Israel. Întoarcerea acasă”, volum apărut în 2017, la Editura „Bybliotek” din Cluj Napoca. Conferința și lansarea de carte au fost precedate de colocviul „ASTRA și Centrele de studii universitare”, în cadrul căruia, prof. dr. Ioan Chirilă a avut ca parteneri de discuție astriști din Dej, Gherla, Târgu Lăpuș, Beclean, Năsăud și Șomcuta Mare. Gazda evenimentului de joi a fost Muzeul Municipal Dej, în timp ce, sarcina de moderator i-a revenit președintelui ASTRA Dej, ec. dr. Radu Gavrilă, iar prezentarea de carte, Dianei Suciu, directoarea Editurii „Bybliotek”.
Înmânarea titlului de „Ambasador al culturii și civilizației someșene” de către peședintele ASTRA Dej și a monografiei orașului, de către primarul Costan Morar, invitatului care a onorat urbea prin prezența sa, au fost alte două momente menite să sublinieze prețuirea de care se bucură profesorul Ioan Chirilă care, „în drumul său spre înălțimi, a plecat de aici”. Din Dej, de la confluența Someșurilor.
Pornind de la omul creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, prelegerea părintelui Ioan Chirilă s-a dovedit un excelent și explicit incurs al istoriei desprinderii creaturii de creator, cu toate urmările și consecințele acestei detașări: pierderea „iubirii de aproapele” și implicit al Domnului. Cum dezintegrarea s-a produs (și se produce încă) la nivelul relațiilor inter-umane, înseamnă că subiecții acestor relații, oamenii, nu pot fi cu desăvârșire străini de fenomen. Dar, în loc să se acuze pe ei înșiși, oamenii au invariabil tendința să blameze fie societatea în ansamblul ei, ceea ce nu-i implică defel, fie pe alți oameni, căutând întotdeauna o vină și un vinovat, în „celălalt”. Prin urmare, unitatea „în cuget și simțire” se lovește constant de individualismul autoritar, care a devenit emblema civilizației noastre.
Exemplificând ideea de unitate, cu pagini din istoria României, Ioan Chirilă ne atrage atenția asupra faptului că până în 1859, în Țările Române doar o limbă și o credință comună asigurau coeziunea, în timp ce interesele politico-diplomatice le poziționau adesea în tabere adverse. Abia odată cu instalarea monarhiei se va contura și conștiința națională, desăvârșită în 1918, când România poate spune: „Un Dumnezeu, un Rege, o țară” și să se comporte ca atare.
Așadar, proiectul Unirii, ideea politică a unui stat unitar românesc, trebuie văzut ca un proces nu ca un dat originar şi invariabil. O idee cultivată prin strădania unor oameni ai vremii și țării lor, care au avut ca trăsătură comună dorința de a impune o concepție înaltă cu privire la temeiurile vieții religioase, politice și sociale, în numele unor idealuri universal valabile.
Din păcate, comunismul a spulberat această devenire firească, provocând o gravă criză spirituală, mai ales că, o mare parte a intelighenției românești a pierit în închisori, în timp ce „elita culturală” care a supraviețuit adaptându-se vremurilor, a practicat fără scrupule un joc politic imoral, a fost deseori lipsită de substanță, i-a lipsit aproape în totalitate o minimă morală publică și a demonstrat o aversiune furibundă față de democrație, cadru legal și norme firești. 
Am trecut prea ușor cu vederea aceste aspecte și am mutat mereu cauzele subdezvoltării noastre către veșnicul context extern. Poziția geografică a României, aflată la confluența unor imperii cu potențial extensiv, străbate ca un fir roșu istoria noastră și estompează toate defectele proprii. Ori, carența morală a unei națiuni sau cel puțin a elitei sale nu poate avea în permanență cauze externe, iar explicațiile nu pot ocoli la nesfârșit propriile noastre deficiențe. Asta nu înseamnă să ne asumăm o culpă colectivă, care induce unicitatea în raport cu alte națiuni, dar trebuie să înțelegem că în alte părți a existat un minim fundament moral al anagajamentului public pe care, atât cât l-am avut, noi nu am fost în stare decât să-l erodăm.
Națiunea a fost o etapă necesară în evoluția umanității, dar ca orice fenomen istoric, este normal să cunoască un declin și să fie înlocuită cu alte forme, în condițiile în care contextul mondial s-a schimbat atât de dramatic în ultimele decenii. Chiar dacă se pot reproșa foarte multe unei formule de suprastatalitate, cum este Uniunea Europeană acum, cantonarea la nesfârșit într-un mit dacic al perfecțiunii, nu poate produce decât o nesincronizare cu realitățile epocii, care ne poate costa, din nou, scump. Națiunile nu trebuie să dispară, și probabil nici nu vor dispărea, dar este necesar să lăsăm ca timpul să -și urmeze cursul și să acceptăm inerentele schimbări pe care le produce.
O asemenea perspectivă însă, cere să ne asumăm trecutul în mod realist, să-l legăm de noi înșine, acum și aici, privind spre viitor. Sigur, acest lucru cere un efort care se cultivă, adică, se învață.
Este ceea ce am reținut eu, personal, din prelegerea prof. dr. Ioan Chirilă, un om extraordinar de bine ancorat într-un prezent pe care îl cunoaște, pentru că a studiat, nepărtinitor, trecutul.
În ce privește un cartea „Israel. Întoarcerea acasă”, Diana Suciu afirmă că: „Cititorii vor fi captivați de Israelul plurivalent perceput de un teolog, preot în exercițiul credinței, mediator interreligios, filosof al religiei studiind cărți rare în bibliotecile iudaice, care i-au provocat interesul de a se apropia de esoterism și kabala.”
Fără îndoială, așa este , mai ales că, îl citez pe părintele Chirilă: „Pentru evrei, Ierusalimul e important datorită zidului plângerii, rămășițele care grăiesc despre cel de-al doilea templu, distrus de romani. O parte din zidul exterior al curții templului s‑a păstrat. În edificiul acelui zid se observă chiar pietre din cel dintâi templu, vestigii rămase de la templul distrus de Nabucodonosor, 586 î.Hr. Un musulman e atent la esplanada moscheilor, Domul Rocii și Moscheii Negre. Pe acea esplanadă ar trebui să fie centrul lumii deoarece, potrivit tradiției, acolo se află piatra pe care a ridicat Avraam altarul pentru jertfa lui Isaac de pe vârful Muntelui Moria. Creștinii merg le Ierusalim fiindcă acolo se află centrul de unde iradiază, în întreaga lume, misiunea creștină: Biserica Sfântului Mormânt. Inițial, în acel loc se aflau mai multe bisericuțe apropiate una de alta, construite de mama împăratului Constantin, Sfânta Elena, considerată arheologul pionier. Ea a construit, chiar acolo, prima bisericuță pe locul unde s‑a găsit crucea, pe locul mormântului, al Golgotei. A mai rămas doar un singur edificiu, biserica mare a Învierii, cu numele de Sfântul Mormânt”.
Părintele Ioan Chirilă s-a născut pe 7 februarie 1962, în Măgoaja, comuna Chiuiești. A absolvit Liceul „Andrei Mureșanu” din Dej (promoția 1980) și Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca (promoția 1983). Între anii 1984-1988, a frecventat cursurile Institutului Teologic de grad universitar din Sibiu. Licențiat în teologie cu lucrarea „Fiinţa harului – din punct de vedere interconfesional”, alcătuită sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Ioan Ică. Între anii 1992-1993, a urmat un curs de specializare în limba ebraică la Universitatea din Budapesta, în cadrul Institutului de Asirologie și Babilonistică, sub îndrumarea prof. univ. dr. Komoroczi Geza, după care, în perioada 1994-1995, a fost bursier al Universității din Tel Aviv, studiind la Institutul GorenGoldstein, la École biblique et archéologique française de Jérusalem, la Studium Biblicum Franciscanum și în cadrul Arhivelor Sionismului. În anul 1999 a devenit doctor în teologie (specializarea Studiul Vechiului Testament și Limba ebraică) al Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, cu teza intitulată: Cartea Profetului Osea – introducere, traducere, comentariu și teologia cărții”, coordonată de pr. Prof. univ. dr. Dumitru Abrudan.
Începând cu 2004 este profesor titular al catedrei de Vechiul Testament, Arheologie Biblică şi Limba Ebraică la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, din același an fiind decan al acestei facultăți. În anul 2007 a fondat Centrul de Bioetică şi Teologie al UBB. Este membru în Uniunea Bibliştilor din România, Comisia de Istorie Bisericească Comparată, Institutul de Istorie Ecclesiastică, membru în comisia de dialog a Consiliului Mondial al Bisericilor cu Bisericile Protestante (WCC) și membru IASSO (Institutul pentru Studii Avansate în Ştiinţă şi Ortodoxie). Din 2012 este Președintele Senatului UBB Cluj.
