„ La mulți ani” polițiștilor dejeni, din partea primarului municipiului Dej

„ La mulți ani” polițiștilor dejeni, din partea primarului municipiului Dej

Cu ocazia Zilei Poliției Române, primarul Dejului, Costan Morar transmite un mesaj polițiștilor dejeni.

”Ziua de 25 martie este o zi cu semnificație deosebită pentru noi. Astăzi ca și creștini, sărbătorim Buna Vestire și  totodată celebrăm Poliția Română, care aniversează 196 de ani de atestare documentară.

Mă folosesc de acest prilej pentru a mulțumi tuturor cadrelor Poliției Municipiului Dej,  pentru devotamentul și profesionalismul dovedit în desfășurarea activităților de protecție a cetățenilor, de menținere a siguranței și ordinii publice. Îi felicit pentru colaborarea în cadrul evenimentelor desfășurate la nivelul comunității și pentru organizarea în centrul municipiului a unor demonstrații de intervenții cu scopul informării cetățenilor și a deschiderii spre comunitate.

În calitate de primar al Municipiului Dej, urez polițiștilor dejeni și familiilor lor, un sincer „La mulți ani”, multă sănătate, succes în îndeplinirea misiunilor și ii asigur în continuare de susținerea instituției pe care o conduc.

                La mulți ani, Poliția Română!

                La mulți ani, polițiștilor dejeni!”

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*