Creşte valabilitatea examenului de titularizare

Creşte valabilitatea examenului de titularizare

Senatul a adoptat luni, 7 mai, un proiect legislativ care prevede extinderea termenului în care un examen de titularizare este valabil, de la şase la zece ani.

Proiectul prevede clarificarea unor aspecte privind titularizarea cadrelor didactice, detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar, detaşarea pentru ocuparea unor posturi didactice din unităţi/instituţii de învăţământ.

Potrivit unui amendament al Comisiei pentru învăţământ din Senat, însuşit de plen, cadrele didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar particular trebuie să obţină nota şi media de cel puţin 7,00 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar, în ultimii zece ani.

În prezent, legea prevede că aceste cadre didactice trebuie să obţină cel puţin media/nota 7,00, la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar de stat, în ultimii şase ani.

Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind Cameră decizională.

agerpres.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*