Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, după aproape 11 ore de negocieri cu sindicaliştii, că s-a decis modificarea legii salarizării.
„În urma discuţiilor cu managerii de spitale şi liderii de sindicate s-a ajuns la concluzia că legea salarizării şi regulamentul de sporuri au fost aplicate uneori în mod subiectiv. (..) S-a decis modificarea legii salarizării”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
„Aceste modificări vor viza strict modul de acordare a sporurilor (..) Una dintre măsurile importante este scoaterea gărzilor de medici şi asistente în afara plafonlui de 30%. Nu vor mai fi motive pentru diminuare a sporurilor la medici, această categorie va avea certitudinea că toate gărzile efectuate vor fi plătite. Guvernul a luat decizia ca pentru spitalele de monospecialitate, spitalele de psihiatrie, tuberculoză , dar şi anumite servicii judeţene de ambulanţă, cum ar fi Ambulanţa Bucueşti, să se permite în condiţiii bine justificate o suplimentare a sporurilor determinate de specificul acestor specialităţi, aprobare care se va face prin hotărâre de Guvern. (…) Sunt deja mai multe revendicări care au fost rezolvate. S-a solicitat ca moaşele să fie asimilate activităţii de asistente, pentru a benficia de o creştere a salariilor până în anul 2022”, a completat Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii.
Ministrul spune că în urma discuţiilor cu managerii de spitale a constatat că aproximativ 7.000 de persoane au avut scăderi de venituri, printre care mai mult de jumătate erau doar în două spitale, la Arad şi Focşani.
mediafax.ro