Deputații au adoptat cu 205 voturi “pentru”, 51 “contra” şi 5 abţineri proiectul legislativ care reglementează, între altele, şi condiţiile în care firmele îşi pot monitoriza angajaţii prin sisteme de supraveghere video sau prin e-mail-ul de serviciu, scrie legestart.ro.
Proiectul a fost pus în dezbatere publică în contextul în care, până la data de 25 mai, România trebuie să transpună noile directive europene privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR).
Mai exact, la art. 5 din proiectul de lege privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului UE nr. 679/2016 (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), se stabileşte că, în cazul în care sunt utilizate sisteme de monitorizare prin mijloace de comunicații electronice și/sau prin mijloace de supraveghere video la locul de muncă, prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților, în scopul realizării intereselor legitime urmărite de angajator, este permisă numai dacă:
– interesele legitime urmărite de angajator sunt temeinic justificate și prevalează asupra intereselor sau drepturilor și libertăților persoanelor vizate;
– angajatorul a realizat informarea prealabilă obligatorie, completă și în mod explicit a angajaților;
– angajatorul a consultat sindicatul sau, după caz, reprezentanții angajaților înainte de introducerea sistemelor de monitorizare;
– alte forme și modalități mai puțin intruzive pentru atingerea scopului urmărit de angajator nu și-au dovedit anterior eficiența:
– durata de stocare a datelor cu caracter personal este proporțională cu scopul prelucrării, dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepția situațiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate.
Contravențiile prevăzute pentru încălcarea acestor norme, conform GDPR, reprezintă 4% din cifra de afaceri mondială totală anuală corespunzătoare exercițiului financiar anterior.
Sursa Legestart.ro