Clujul se află pe al treilea loc în ţară, după Bucureşti şi judeţul Braşov, la numărul de turişti care au ajuns şi s-au cazat în zonă.
Pe judeţe, în în primele cinci luni din acest an, numărul de sosiri în structuri de primire turistică a înregistrat valori mai mari în Bucureşti (797.000 persoane), Braşov (483.400), Cluj (230.300) şi Prahova (205.300), iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari în Bucureşti (1,294 milioane), Braşov (950.400), Prahova (430.800) şi Cluj (416.100). Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini au provenit din Germania (109.100), Israel (94.300), Italia (91.600), Franţa (60.400) şi Ungaria (58.800).
Turismul românesc este susţinut de… români
Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică arată că, în primele cinci luni din acest an, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au crescut cu 5,4%faţă de perioada similară din 2017, ajungând la 4,056 milioane, iar înnoptările au însumat peste 7,660 milioane, în creştere cu 3,7% faţăde aceeaşi perioadă a anului trecut, aceste majorări fiind susţinute, în special, de prezenţa turiştilor români.
Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 75,8%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 24,2%, ponderile fiind similare cu cele din primele cinci luni ale anului trecut. Cea mai mare pondere aturi;tilor străini a aparţinut celort din Europa (74,7% din total turişti străini), iar din aceştia 84,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au crescut cu 3,7% faţă de cele din perioada similară din anul anterior, cele mai multe, 75,9%, fiind ale turiştilor români. Din nou, cea mai mare pondere a înnoptărilor turiştilor străiniau a aprţinut celor din Europa (73,9% din total turişti străini), iar dintre aceştia, 83,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii a fost de 1,9 zile, atât la turiştii români cât şi la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazarea fost de 24% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,7 % faţă de perioada similară din 2017. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (30,5%), spaţii de cazare pe nave (24,4%), hosteluri (18,6%), vile turistice (17,9%) şi pensiuni turistice (17,3%).
Majoritatea turiştilor străini sunt europeni
La punctele de frontieră au fost înregistrate 4,41 milioane sosiri ale turiştilor străini, în creştere cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa (90,9%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini, 53,9% provin din statele Uniunii Europene (UE). Dintre statele UE, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (25,9%), Ungaria (24,9%), Italia (9,7%), Germania (8,1%), Franţa şi Polonia (fiecare cu câte 4,7%), urmate de Regatul Unit (4,4%).