Vom „importa” mai mulți muncitori din  Nepal, Filipine, Vietnam și Thailanda

Vom „importa” mai mulți muncitori din Nepal, Filipine, Vietnam și Thailanda

În loc să caute soluții de angajare a românilor care nu lucrează, Guvernul Dăncilă dublează contingentul de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2018, de la 4.000 la 8.000.

De asemenea, stabilește cifra de 5.200 pentru lucrătorii detașați, față de 1.200. Aceste prevederi apar într-o Hotărâre pentru modificarea lit. a) şi b) ale articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 946/2017 privind stabilirea contingentului pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2018. Rămân neschimbate celelate cifre și anume: persoane transferate în cadrul aceleiaşi companii – 700; lucrători înalt calificaţi – 500; lucrători sezonieri – 400; lucrători stagiari – 100; lucrători transfrontalieri – 100.

Date de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că, din totalul locurilor de muncă vacante înregistrate în primul trimestru al anului 2018, care au fost puse la dispoziţia persoanelor aflate în căutare de loc de muncă aflate în evidenţele acestei instituţii, 31.464 au fost declarate în mod repetat de către angajatori ca fiind neocupate.

Argumentând prin deficitul înregistrat pe piața forței de muncă din România, necesitatea de a asigura forța de muncă cerută în unele sectoare sau meserii care nu poate fi acoperită de lucrătorii români și prevenirea situațiilor în care străinii lucrează în România fără forme legale, Guvernul a săltat astfel limita de lucrători permanenți la 8.000 și de lucrători detașați la 5.200. Plecarea lucrătorilor români în alte țări a condus la situația în care angajatorii, la salariile pe care le oferă, nu găsesc suficienți români dispuși să se angajeze la ei și sunt nevoiți să apeleze la personal din țări exotice, precum Filipine, Thailanda, Nepal, Vietnam.

ziare.com

Foto: gandulinfo.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*