În perioada iunie-iulie 2018, Direcțiile județene sanitar-veterinare precum și a municipiului București au desfășurat 18.537 de controale în unitățile din industria agroalimentară, care activează în domeniile: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar si a celor de depozitare a produselor alimentare, a semințelor, legumelor și fructelor.
Controalele au vizat aspecte privind calitatea spațiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea și depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislație și a informațiilor privind sistemul HACCP, condițiile de igienă și de funcționare a unităților.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 228 de amenzi contravenționale, în valoare totala de 334.700 lei.
În județul Cluj, s-au aplicat amenzi în valoare de 26.800 de lei pentru: condiții igienico-sanitare necorespunzătoare, desfășurare de activități neînregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare.
Comunicat ANSVSA