Colorată și plină de viață, localitatea Săpânța, atestată documentar pentru prima dată în anul 1373, este nelipsită din ghidurile și traseele turistice din Maramureș. Situată la vest de Sighetu Marmației, la doar câțiva kilometri distanță de oraș, Săpânța este celebră, în special, pentru Cimitirul Vesel, care de altfel este considerat a fi simbolul acestei localități.
O pădure de cruci, așezate în mijlocul satului, din lemn, superb colorate în albastru deschis, pe fiecare dintre ele găsindu-se pictată o imagine în relief și câteva cuvinte în versuri, ce rezumă, într-un mod inedit, viața omului care se odihnește acolo.
În numeroase regiuni ale României, despărțirea de cel mort se face prin voie bun, priveghiul fiind considerat ca ultima petrecere la care participă atât mortul cât și cei pe care îi lasă în urmă.
Privind lucrurile din această perspectivă, meșterul săpânțean Ioan Stan Pătraș a încercat să transpună în lucrările sale, esența vieții decedatului, într-o manieră veselă, care să-i facă pe oameni să privească moartea cu mai puțin dramatism. A pictat crucile în culori puternice, vii şi a lățit partea lor verticală suficient pentru a le putea inscripționa cu versuri pline de umor. Astfel, cimitirul din sat a devenit o carte a vieții și a morții săpânțenilor, iar meșterul lemnar, un cronicar demn de laudă și respect.
Ioan Stan Pătraș s-a născut în anul 1908 într-o familie de maramureșeni din Săpânța, care se ocupau cu prelucrarea artistică a lemnului. La 14 ani începe să sculpteze cruci, dar abia la 26 de ani caută să dea o notă distinctivă acestora, scriind un original epitaf pe cruce. Primul epitaf din Cimitirul Vesel datează din anul 1935. Ulterior, compune epitafuri care ajung de la 2-3 versuri, până la 11 versuri. Doi ani mai târziu apar imaginile realizate în basorelief.
În aceeași perioada subțiază crucile, făcându-le mai zvelte. Până la moartea sa, în 1977, Stan Ioan Pătraş a creat aproximativ 700 de cruci, propulsând cimitirul din Săpânța la rangul la care este apreciat astăzi: un obiectiv turistic de interes internațional.
Materialul folosit de Ioan Stan Pătraș pentru realizarea crucilor este lemnul de stejar. De-a lungul vieții, artistul a avut mai mulți ucenici. Cel care îi continuă azi munca este artistul popular Dumitru Pop Tincu. Acesta trăiește în casa lui Stan Pătraș, transformată în muzeu și deschisă publicului vizitator.
Așa cum a învățat de la maestrul său, modelul crucilor este gândit în totalitate de Dumitru Pop Tincu. Acesta intră în cimitir şi concepe fiecare cruce în funcţie de locul unde trebuie amplasată, de rândul pe care urmează să fie aşezată, dar mai ales de felul în care l-a cunoscut pe cel trecut în nefiinţă. Altfel spus, modelul crucilor din Cimitirul Vesel din Săpânța este inspirat de personalitatea și traiul celui decedat.
Culorile în Cimitirul Vesel din Săpânța sunt intense şi luminoase. Pe toate crucile, fără excepție, întâlnim fondul albastru. Este o culoare specifică zonei, moştenită de la o generaţie la alta, numită „Albastru de Săpânţa”. Alte culori predominante sunt roşu, galben, verde şi negru, culori ce se integrează perfect în simbolistica maramureşeană: roşu – pasiune; galben – fertilitate; verde – viaţă; negru – moarte.
Modul de obţinere a culorilor este un secret bine păstrat căci, spune Dumitru Pop Tincu: „Fiecare meşter are secretul lui. Aici, dacă nu ai secrete, înseamnă că nu lucri.” Iar o cruce poate costa între 1.500 de lei și 2.500 de lei, în funcție de complexitatea lucrării.
Epitafurile păstrează vie şi nealterată amintirea celor ce nu mai sunt. În acest sat, plăcerile, viciile, defectele, necazurile sau bucuriile fiecărui locuitor nu sunt ascunse de văzul lumii ci, dimpotrivă, sunt asumate şi aduse la cunoștința tuturor celor care calcă pragul cimitirului. 
„Această meserie are un secret al ei”. Dumitru Pop Tincu preferă să nu-l vândă, ci să-l dea mai departe unei singure persoane, la fel cum a făcut cu el Stan Ioan Pătraş. Ucenicul său, pe care a început deja să-l pregătească, va avea marea responsabilitate de a fi singurul care să ducă mai departe acest meşteşug unic, cu tot cu tainele lui.
Epitafuri:
„De cu tînăr copilaş/ Io am fost Stan Ioan Pătraş/ Să mă ascultaţ oameni buni/ Ce voi spune nus minciuni/ Cîte zile am trăit/ Rău la nime nam dorit/ Dar bine cît am putut/ Orişicine mia cerut/ Vai săracă lumea mea/ Că greu am trăit în ea”.
„Aici eu mă odihnesc/Doctor Scubli mă numesc/Hai cu vaca la doftor/Dea peri, grajdu mi gol/Domnu doctor vaş ruga/Ca sa-mi lecuişti vaca/Nu ştiu ceo păţit dînsa/Mîncare de nui mai tra/De tri zile tragen chin/Şi liacu eu nu îl ştiu/Doctor Scubli controlează/Capul vitei şi ofteză/Am fost doctor mult vestit/Vacile le-am doctorit/Şi de sat am fost iubit”.
„Pînă pă lume am trăit/ Toaderu Ioanii mă numit/ Din a mea copilărie/ Caii mult mia plăcut mie/ Şi nea mai plăcut una/ La bufet la masă a sta/ Cu nevasta altuia/ După lume îmi pare rău/ Că prea iute am murit eu/ Viaţa o părăsai la 52 de ai”.
“Sub aceasta cruce grea, zace biata soacra-mea, trei zile de mai traia zaceam eu si cetea ea. Voi care treceti pa aici incercati sa n-o treziti ca acasa daca vine iara-i cu gura pa mine, da asa eu m-oi purta ca-napoi n-a inturna. Stai aicea, draga soacra-mea.”
“Draga Ancuta ia aminte, fi desteapta, fi cuminte. Sa-mi aduci la mormant flori de sute si mii de ori! Iar acum va las pe toti, frate, sora si nepoti! Eu va las pe toti cu bine si sa nu uitati de mine!”
“Arda-te focu’ taxiu, ce-ai venit de la Sibiu, cat e Tara Romaneasca n-a fost loc ca sa opreasca numa’ langa casa noastra pe mine sa ma loveasca. Parintii rau sa-I necajeasca, de nimic nu-i asa dor mare ca cuconu cand iti moare nici nu este suparare, ca cucoana cand iti moare parintii cat or trai ei pe mine mor jeli.”
Foto: Dimitriu Maria Ana
