Cărțile dejenilor: TONI CHIRA și pericolul scufundării în Styx

Cărțile dejenilor: TONI CHIRA și pericolul scufundării în Styx

După ce i-am citit poeziile publicate în revista literară Cronograf, mi-a devenit foarte clar că Toni Chira scrie poezie, nu versuri! Adevăr confirmat și de lectura volumului său de debut, Scufundări în Styx apărut anul trecut în decembrie la Editura ASTRA-Dej. În contextul în care editura dejeană a oferit în 2018 un spațiu generos mai multor debutanți întru poezie, Toni Chira s-a detașat diferit temperamental de ceilalți, cu o personalitate deja bine conturată, care mă face să văd în el un posibil poet de cursă lungă.

Rêveur solitaire, Toni Chira folosește poezia ca pe un joc al metamorfozei, unde cuvântul mângâie sau mușcă, se avântă spre neant sau cade în abis, adică într-un alt „neant”, unul traversat însă de Styx, râul care separă lumea viilor de lumea morților și „curge lipsit de clipe”. După atâtea elanuri și căderi, poezia va supraviețui totuși prin enunțuri obsesive, audibile, deoarece: „Sunetul este vital./ Orice sunet e o emoție/ Nimeni nu înțelege emoția/ iar sunetul prelungește trăirile”.
Discursul poetic fantezist, ușor incoerent și aparent erotizat este, în esență, învelit în ecourile avangardei clasice românești, adică în necesara recuzită capabilă de a masca o nesupunere foarte aproape de revoltă: „Un nebun se plimba cu o masă pe cap/ în toiul zilei/ și era absolut minunat”. Ori, în acestă lume „desprinsă din centrul imaginației”, faimoasele „dimineți ale poetului” se deplasează spre un timp al reveriei și așteptării: „Mi-ar trebui/ un milion de ani/ ca să număr frunzele acestui copac/ și totuși,/ mă uit la tine/ și număr” (Carmen).
Dar, indiferent dacă pornesc dintr-un bob „lichefiat în grotă”, de pe un „balcon sub nuanța ploii” sau sunt desfășurate pe o scară mai largă, pe „munți de sidef ce se destramă”, ca o palpare a sensibilității contemporane și, de aici pornind, și a neliniștii pe care aceasta o declanșează, observația rece și autoanaliza rămân totuși principalele „filtre” în subiectele pe care le abordează acest volum de debut: ființă și ființare, neant, iubire, timp și spațiu etc.
Desigur, există remake-uri evidente și voit disonante, exerciții de livresc și tonalități lirice suprarealiste, însă toate construcțiile artificiale pălesc, asimilate de un ton echilibrat și de aerul major al poeziei. Iar scopul urmărit nu stă în punerea în lumina a referințelor culturale, ci în negarea acestora, în cheia existențialistă, dramatică și voit teatrală pe care mizează autorul: „Un trup împutrezit în timp,/ imortalizat pe retina zeilor / și întins deasupra întregii lumi,/ macină întunericul / și are sensul unui idol.”
Din fericire, senzația că autorul încearcă mereu să creeze versuri memorabile (ceea ce ar fi extrem de plictisitor, de altfel) este estompată de naturalețea cu care, în interiorul volumului, acestea trec de la nivelul intențional evident, la maniera firească a poeticii, „deasupra alfabetelor dezgolite/ de puterea de a fi litere”. Și, cu toate riscurile pe care le presupune acest demers, Toni Chira pare destul de încăpățânat să brodeze cuvinte în jurul momentelor de reflexivitate, căci până la urmă, el este un poet al jocului interior: „Crucificat în nimicirea pură,/ îmi vibrează oasele pe suflet/ și mă întreb dacă sunt o carie pe un creier/ sau un creier/ în interiorul unei cariere/ de piatră vânătă. / Meteoriți largi se deschid/ ca un torace pe cerul nopții. / Vine o inimă mare dintre ei/ și sunt profund și liber” (Tratat de campă).
Legenda spune că un zeu, dacă făcea un legământ solemn pe malul Styxului și nu se ținea de cuvânt, era forțat de Zeus să bea apă din râu. Apa se presupunea că era atât de rea, încât zeul își pierdea vocea timp de nouă ani. Tot în acest râu, zeița Thetys, mama lui Ahile l-a îmbăiat pe acesta când era mic, pentru a-l face invincibil. Ținut de un călcâi în timp ce era scufundat, lui Ahile i-a rămas un singur punct vulnerabil: călcâiul, care îi va aduce moartea în timpul Războiului Troian.
Prin urmare, orice scufundare în Styx, este și rămâne o aventură primejdioasă. Mai ales pentru poet. Mai ales când „arta este un act de kamikaze, / sinuciderea cărnii pentru suflet”.

Magdalena Vaida

Toni Chira s-a născut la 11 iulie 2003 și este elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” din Dej. S-a făcut remarcat la Concursul Național de Poezie „Ocrotiți de Eminescu” organizat de ASTRA Blaj, unde a obținut primul său premiu literar: Premiul al III-lea la Secțiunea Creație (poezie). În 2018 a obținut premiul pentru debut al revistei „Mișcarea literară” (Bistrița) și Premiul III la Concursul Național de Poezie „Vasile Lucaciu” – Cicîrlău, Maramureș. Tot în 2018 a avut loc debutul său în paginile revistei „Cronograf” din Satu-Mare, după care poeziile i-au fost publicate în revista „Arte” din Oravița, iar în ianuarie 2019, în revista „Caiete Silvane” , editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Volumul „Scufundări în Styx” reprezintă debutul său editorial, la editura patronată de Asociațiunea ASTRA Dej.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*