Mii de mașini din România prezintă pericol iminent de accidente

Mii de mașini din România prezintă pericol iminent de accidente

Registrul Auto Român, împreună cu Poliția Rutieră, a verificat anul trecut, din punct de vedere tehnic în trafic, 67.807 vehicule, în toată țara. Dintre acestea, jumătate prezentau diverse probleme, iar 3.500 prezentau pericol iminent de accident, se arată într-un comunicat RAR, remis presei.

Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalația electrică de iluminare și semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punți, jante, anvelope și suspensie, vizibilitate precum și la sistemele de frânare și direcție. Să nu uităm că în România încă se practică eliminarea filtrelor de particule.

Cele mai grave probleme au fost descoperite la sistemele de frânare, dar și la direcție. De asemenea, a fost stabilit faptul că una din zece mașini (din cele trase pe dreapta) poluau peste limita legală admisă.

Unii șoferi au mers și mai departe, aproximativ 2% dintre vehiculele verificate nu aveau ITP valabil sau chiar mai rău, era fals sau anulat. În cazul în care certificatul de înmatriculare a fost reținut, acesta poate fi redobândit doar după efectuarea unei inspecții tehnice efectuate la reprezentanțele Registrului Auto Român din țară.

Până la sfârșitul anului, au fost aplicate aproximativ 23.000 de amenzi și au fost retrase 17.678 de certificate de înmatriculare. De asemenea, aproape 500 permise au fost reținute.

In Județul CLUJ cifrele sunt următoarele:

Vehicule verificate: 2737 dintre care 37.66 % neconforme iar 147 de masini prezentau pericol iminent de accident.

2.12 % dintre vehicule prezentau probleme legate de inspectia tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în anul 2018 au fost aplicate 625 de amenzi contravenționale, au fost retrase 600 de certificate de înmatriculare și reținute 6 permise de conducere.

Roxana Dima, purtător de cuvânt RAR a declarat că: „Rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.’

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*