Zilelele Pediatriei Clujene – ”Progrese în pediatrie”

Zilelele Pediatriei Clujene – ”Progrese în pediatrie”

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, Clinica Pediatrie II și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca au organizat în perioada 12 -13 aprilie cea de-a doua ediție a Zilelor Pediatriei Clujene – ”Progrese în pediatrie”.

Manifestarea a reunit peste 250 de medici specialiști în pediatrie din Cluj-Napoca și din mai multe județe, printre care Brașov, Sibiu, Alba, Maramureș, Satu Mare, Iași, Timiș, dar și din București sau din Republica Moldova.

„Participanții la simpozionul nostru, care a fost unul de înaltă ținută științifică, au fost experți ai pediatriei care și-au prezentat cunoștințele legate de cele mai noi descoperiri în domeniul pediatriei, iar tinerii cercetători și-au prezentat rezultatele muncii lor. În câteva domenii ale pediatriei, Clujul deține excelența și m-aș referi aici la genetica medicală, la nefrologie, la gastroenterologie, care sunt punctele noastre forte. Personalități ale pediatriei clujene, cum sunt d-na profesor Grigorescu – Sido, d-nul pro­fesor Miu sau cum a fost regretatul doctor Bizo, au adus faima acestei specializări și recunoașterea pe plan național și chiar internațional”, a declarat președintele Comitetului de organizare al Zilelor Pediatriei Clujene, conf. dr. Gheorghe Popa, care este și șeful Clinicii Pediatrie II.

În opinia acestuia, întâlnirea a fost un prilej de dialog al ideilor științifice, din care toată lumea are de câștigat.

Printre lucrările care au fost prezentate în cadrul Zilelor Pediatriei Clujene au fost cele din domeniul bolilor rare și al bolilor ereditare, dar și privind screeningul neonatal pentru erorile înnăscute de metabolism.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*