Puțini dintre cei care, grăbiți spre Milano sau Roma, traversând Trieste pe autostradă, se opresc să vadă această bijuterie arhitectonică și, mai ales, grădinile parcului în care este situat castelul Miramare, cu zidurile sale scăldate de apele liniștite ale Mării Adriatice.
Castelul a fost ridicat între 1856 și 1860, la aproximativ 5 kilometri de Trieste, pentru arhi-ducele de Habsburg, Ferdinand Maximilian von Oster Reich, fratele împăratului Franz Joseph.
Legenda spune că arhiducele ar fi fost prins într-o furtună puternică în golful Trieste. El a găsit însă adăpost în micul golf Grignano, drept care, a ales acest loc lipsit de vegetație pentru a-și construi un castel cu fața la mare. Castelul a fost numit Miramare, după numele reședinței Printului Ferdinand de Saxonia din Pena, Portugalia. Un loc unic și elegant pentru arhiduce și soția sa Charlotte. Statuia lui Maximilian se înalță și azi în curtea castelului, „contemplând” marea. 
Arhitectul Carl Junker este cel care a proiectat această impresionanta clădire, terminată în doar patru ani. Construcția, înzestrarea interioară, precum și grădinile, au fost executate după indicațiile detaliate ale lui Maximilian și mai reflectă și astăzi marea lui dragoste pentru mare. Înzestrarea interioarelor a fost terminată abia în 1870, după moartea lui Maximilian. Începând din 1955 castelul este un muzeu de stat care poate fi vizitat de public, iar în parc se desfășoară anual, numeroase evenimente culturale, multe dintre acestea cu referire la împărăteasa Sissi.
Miramare este unul dintre puţinele castele care şi-au păstrat spiritul romantic. A fost martorul iubirii dintre Maximilian și Carlotte, care era considerată în epocă, una dintre cele mai frumoase prințese ale Europei. Toate camerele mai au încă mobilierul, decorațiunile și ornamentele originale, datând de la mijlocul secolului al XIX-lea. Castelul este decorat cu multe blazoane ale celui de-al doilea Imperiu Mexican, pe care Maximilian l-a condus o vreme, precum și de ornamente exterioare din piatră, cu efigia vulturului aztec. În timpul primului război mondial, tot mobilierul și operele de artă au fost mutate la Viena și adăpostite în palatele Schonbrunn și Belvedere. În anul 1926, castelul a trecut sub control italian, iar Austria a returnat bunurile.
Parcul castelului este unul atipic pentru zona respectivă. Au fost aduși aici cedri din Liban, copaci din nordul Africii și din Himalaia. Există chiar și câteva exemplare de ginkgo biloba și de sequoia. Este de o frumusețe uluitoare și vizitată în fiecare an de mii de turiști.
Dacă sunteți pasionați de legende, puteți afla că și despre acest castel există câteva. Una dintre ele sună cam așa:
Se spune că cine doarme în castel, cel puțin o noapte, va avea parte de o moarte brutală. Acestei legende istoria i-a dat crezare datorită faptului că arhiducele Maximilian s-a oprit în 1864 o noapte la castel, în drumul său spre Mexic, unde urma să fie încoronat ca împărat al Mexicului. La numai trei ani după instaurarea monarhiei în Mexic, niciodată recunoscută diplomatic de către Statele Unite, de pildă, forţele fidele lui Benito Juárez au reuşit să reacapareze puterea. Asta a însemnat nu numai epilogul scurtei aventuri monarhice şi prăbuşirea regimului de marionetă impus de către francezi, ci şi sfârșitul vieţii lui Maximilian. Împreună cu mai mulţi ofiţeri fideli, împăratul detronat a fost judecat şi condamnat la moarte. Sentinţa a fost executată pe data de 19 iunie 1867.
Arhiducele Ferdinand a petrecut și el o noapte la Miramare, înainte de călătoria sa la Sarajevo, unde a fost asasinat. Ducele Amadeo de Austria, unul dintre proprietarii castelului, a fost de asemenea asasinat în 1938.
Așadar fie că dați crezare legendelor, fie nu, eu zic că sunt de ajuns câteva ore de vizită la Castelul Miramare. Oricum, muzeu fiind, nu se poate dormi acolo!
Foto: wikitravel.com
