TIFF este primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România, organizat din 2002. Festivalul este o inițiativă a Asociației pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociației pentru Festivalul de Film Transilvania. Cea de-a 18-a ediție, are loc în perioada 31 mai – 9 iunie și propune proiecții de lungmetraje şi filme scurte din numeroase țări, evenimente, concerte și competiții în 18 locații din Cluj-Napoca.
Gala de Deschidere este programată pentru vineri, 31 mai, în Piaţa Unirii, cu Parking. Regizorul filmului și în același timp președintele festivalului, Tudor Giurgiu, va fi prezent la Gala de deschidere TIFF.18 alături de o parte din echipa filmului.
De vineri, 31 mai 2019, în Iulius Parc se dă startul maratonului de filme propuse de TIFF pentru cinefili. Până pe 9 iunie, în fiecare zi, de la ora 21.45, iubitorii de cinema sunt invitați să vizioneze producții internaționale pentru toate preferințele, într-un cadru relaxat și natural.
Pe 31 mai, publicul se va delecta cu „My Masterpiece” (Argentina, 2018), sâmbătă va rula „One Last Deal” (Finlanda, 2018), iar duminică se va vedea „The Green Hornet” (SUA, 2011). Proiecțiile de săptămâna viitoare debutează cu filmul „The Purity of Vengeance” (Danemarca, 2018), pe 4 iunie este programată pelicula „Swoon” (Suedia, 2019), iar pe 5 iunie suspansul crește cu „The Spy Gone North” (Corea de Sud, 2018).
Joi, pe 6 iunie, pe ecranul din Iulius Parc se va vedea „The Bra” (Germania, 2018), iar vineri, pe 7 iunie, pe agendă este „Human Nature” (Franța, 2001). Sâmbătă, pe 8 iunie, va rula producția românească „Pup-o, mă!” (2019), urmată, în aceeași seară, de scurtmetrajul „Romanian Tradition”, debutul în regie al îndrăgitului actor Pavel Bartoș. Ultima seară de proiecții din cadrul evenimentului, de duminică, 9 iunie, aduce pe ecranul în aer liber din Iulius Parc „The Witness” (Corea de Nord, 2018).
Programul complet și detalii despre filmele proiectate sunt disponibile pe site-ul www.tiff.ro. Prețul biletelor este de 12 lei și pot fi achiziționate de la orice casierie TIFF, cele mai apropiate puncte fiind amplasate la intrarea principală și etajul Iulius Mall Cluj, zona Cinema City.
Una dintre cele mai excentrice figuri ale cinematografiei mondiale, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage este invitatul special al acestei ediții. Câștigător al unui premiu Oscar și distins cu numeroase alte premii în cadrul marilor festivaluri de film din lume, starul va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii. Fanii îl vor putea urmări, în rol principal, în două dintre filmele care au doborât recordurile de box office.
● Prezent la Cluj-Napoca va fi și regizorul, scenaristul și producătorul Michel Gondry, la rândul său premiat cu Oscar pentru scenariul original al filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004). Celebrat printr-o retrospectivă integrală, cineastul francez va inaugura, în 31 mai, ora 13:00, Uzina Filmelor de Amatori – un spațiu amenajat la CREIC (Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative) cu zeci de decoruri și toată aparatura necesară, în care oricine își poate realiza propriul film.
Întâlnirea dintre publicul TIFF 2019 și cele două personalități invitate va fi posibilă prin două masterclass-uri.
● Sâmbătă, 1 iunie, ora 12:30, fanii îl vor întâlni pe Michel Gondry la TIFF Lounge.
● Duminică, pe 2 iunie, la ora 12:00, Nicolas Cage va veni la întâlnirea cu publicul organizată la Hotel Platinia.
Alți invitați la TIFF 2019.
● Nadav Lapid, regizorul israelian care semnează Sinonime (Synonyms), premiat anul acesta cu Ursul de Aur la Berlinală, va veni la Cluj însoțit de tatăl său, Haim Lapid, scenaristul filmului, alături de care va participa la proiecția în premieră în România.
● Tot în familie sosesc la TIFF Eva și Lukas Ionesco, regizoarea franceză cu origini românești care semnează Vârsta de aur (Une jeunesse dorée), respectiv fiul său, unul dintre protagoniștii filmului cu caracter auto-biografic inclus în Focusul Francez.
● Echipa filmului Politica italiană pentru to(n)ți (Il Sindaco, Italian Politics 4 Dummies), producția care a stârnit un scandal enorm în Italia, va împărtăși publicului din România experiența unică a procesului prin care a fost creat documentarul. Ismaele La Vardera, jurnalistul-erou, implicat într-o campanie electorală fictivă în cursa pentru Primăria orașului Palermo, de-a lungul căreia și-a filmat cu camera ascunsă toate interacțiunile cu politicienii importanți, va fi prezent la Cluj alături de regizorii Davide Parenti și Claudio Canepari.
● Multi-premiatul regizor, scenarist și producător german Veit Helmer vine la TIFF cu Sutienul (The Bra), cel mai recent film pe care îl semnează. Alături de el, vor fi prezente la întâlnirea cu publicul actrițele Irmena Chichikova și Maia Morgernstern, ambele protagoniste ale filmului.
● Proiectat în premieră absolută la Gala de deschidere TIFF, Parking (r. Tudor Giurgiu), va oferi cinefililor șansa de a-i întâlni pe membrii echipei de producție și pe actorii Mihai Smarandache, Carmen Florescu și Paul Cimpoieru. Nu vor lipsi de la eveniment compozitorul Julio de la Rosa și scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului ,,Apropierea’’, care a inspirat scenariul filmului.
● Regizorul, producătorul și criticul canadian distins cu trei premii majore la Locarno, Denis Côté revine la Cluj, de data aceasta în calitate de membru al juriului Competiției TIFF. Cineastul canadian vine însoțit de Ghost Town Anthology, cel mai recent film pe care îl semnează, lansat anul acesta în competiția pentru Ursul de aur, la Berlin.
● Cu peste 30 de ani de experiență în industria filmului, producătorul Mike Goodridge, actualmente director artistic al Festivalului de la Macao, va face parte la rândul său din juriul care va stabili titlul câștigător al Trofeului Transilvania, alături de producătoarea croată Anita Juka și regizorul și scenaristul român Constantin Popescu, care semnează, printre alte titluri de succes prezentate în marile festivaluri, Pororoca, film laureat cu premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF 2018, trei premii Gopo și un premiu la Festivalul de la San Sebastian.
● Direct de pe covorul roșu de la Cannes ajung la TIFF regizorul Corneliu Porumboiu și actorul Vlad Ivanov, invitați speciali la prima proiecție din România a filmului La Gomera.
● Tot în premieră va rula și Monștri., inclus atât în competiția pentru Trofeul Transilvania, cât și în Zilele Filmului Românesc. Filmul vine însoțit la Cluj de echipa de producție și de actorii Cristi Popa, Judith State și Dorina Lazăr.
● Radu Dragomir, va fi prezent la proiecția filmului Mo, debutul său regizoral, cu Dana Rogoz în rolul principal.
● Premiul de excelență îi va fi oferit la această ediție inegalabilului Marcel Iureș, pentru cariera sa impresionantă, marcată de zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume, trei Premii UNITER și apariții nenumărate în producții cinematografice care s-au bucurat de succes internațional.
● Unul din cei mai importanți și prolifici creatori de costume de film din Romania, Oana Păunescu va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră.
● Printre actorii români foarte iubiți de public, cinefilii îi vor reîntâlni la TIFF 2019 pe Horațiu Mălăele, Dana Dogaru și Iosif Paștina, prezenți la proiecția specială Moromeții 2,
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale, Centrului Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Județean Cluj, Institutului Cultural Român, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene, Dacin Sara, Uniunii Cineaștilor din România, Departamentului pentru Relații Interetnice – Guvernul României.