Absolvenții claselor a VIII-a susțin, mâine, prima probă la Evaluarea Națională

Absolvenții claselor a VIII-a susțin, mâine, prima probă la Evaluarea Națională

La Evaluarea Națională (clasa a VIII-a) din acest an s-au înscris 4.406 elevi clujeni. Aceștia vor susține probele în 72 de centre de examen, lucrările urmând a fi evaluate în două centre de evaluare – a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Până vineri, la nivelul județului Cluj erau înregistrate 23 de cazuri speciale – examen în spital sau la domiciliu, prelungirea termenului de susținere a probelor cu o oră).

Conform situației centralizate de Ministerul Educației Naționale, la nivel național, pentru susținerea probelor Evaluării Naționale s-au înscris 154.956 de absolvenți ai clasei a VIII-a.

Examenul începe marți, 18 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 20 iunie, se desfășoară proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00, iar rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 29 iunie.

Conform metodologiei, probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

„Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.)” – atenționează MEN.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*