Avertisment CERT-RO, după atacurile cibernetice din sănătate

Avertisment CERT-RO, după atacurile cibernetice din sănătate

CERT-RO – Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică anunţă o creştere semnificativă a atacurilor cu aplicaţii maliţioase de tip ransomware la nivel naţional, atacatorii îndreptându-şi atenţia în special către instituţii din domeniul sănătăţii.

CERT-RO atrage atenţia, atât utilizatorilor cât şi personalului care se ocupă de servicii IT, asupra următoarelor măsuri imediate ce pot fi luate pentru a preveni infectarea cu aceste tipuri de aplicaţii maliţioase: nu deschideţi fişierele primite prin e-mail decât în situaţia în care cunoaşteţi expeditorul, iar în cazul unei suspiciuni, adresaţi-vă personalului de specialitate; evitaţi accesarea „ofertelor“ irezistibile din mediul online, indiferent de forma prin care le primiţi (email, whatsapp, messenger, facebook etc.); asiguraţi-vă că aveţi un backup al fişierelor pe un dispozitiv care nu este conectat la reţea; asiguraţi-vă că dispozitivele pe care le utilizaţi atunci când navigaţi online sunt updatate şi au instalate soluţii de securitate (firewall, antivirus, antimalware etc.); apelaţi numărul unic 1911 pentru raportarea acestor incidente; accesaţi ghidurile puse la dispozţie pe site-ul CERT-RO: https://cert.ro/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*