Păpuși Barbie, inspirate de femei celebre

Păpuși Barbie, inspirate de femei celebre

Compania Mattel, care produce celebrele păpuși Barbie, onorează femeile celebre din istorie, creând păpuși după chipurile și asemănarea lor. Așa se face că, fetițele din toată lumea se vor putea juca cu păpușile Frida Kahlo, Amelia Earhart sau Katherine Johnson. E bine, e rău, nu comentăm. Deocamdată.

Toate cele trei femei au făcut istorie în diverse domenii: Amelia Earhart este prima femeie aviator care a zburat deasupra Oceanului Altantic, Frida Kahlo este cunoscută pentru pictura suprarealistă, dar și activismul ei pentru drepturile femeilor, iar Katherine Johnson este un matematician afro-american care a calculat și a analizat pentru NASA căile de zbor ale multor nave spațiale, inclusiv pentru zborul pe lună din 1969 al navei Apollo 11. Johnson, în vârstă de 99 de ani, a lucrat alături de Mattel la crearea păpușii ei pentru a fi sigură că jucăria îi seamană cât mai mult posibil.

Păpușile fac parte din colecția Inspiring Women și vor fi produse în masă și vândute în magazinele din întreaga lume. Fiecare cutie va conține informații despre femeia care a inspirat păpușa respectivă.

Mattel s-a hotărât să lanseze această colecție după ce a realizat un studiu la care au participat 8.000 de mame din întreaga lume. 86% dintre acestea s-au arătat îngrijorate de modelele la care fiicele lor sunt expuse.

Compania mai are o colecție de păpuși, numită Shero, care celebrează femei contemporane care au rupt barierele în domeniile în care activează. 14 păpuși din această colecție au fost lansate deja, iar printre femeile care au inspirat aceste păpuși se numără Chloe Kim, cea mai tânără femeie care a câștigat o medalie olimpică la snowboard, la Jocurile Olimpice din 2018, Patty Jenkins, regizorul filmului Wonder Woman și Bindi Irwin, fiica regretatului Steve Irwin, care luptă pentru conservarea animalelor sălbatice.

sursa: glamour.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*