August aduce o minivacanță de 4 zile pentru bugetari

August aduce o minivacanță de 4 zile pentru bugetari

Guvernul a declarat ziua de 16 august, zi liberă, în ședința Executivului care a avut loc astăzi. Recuperarea zilei de 16 august se va face prin prelungirea timpilor de lucru până la finalul lunii august. 15 august este data la care se prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, fiind sărbătoare legală.

„La propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul a aprobat stabilirea zilei de 16 august 2019 ca zi liberă. Așadar în ziua de 16 august 2019 angajații instituțiilor publice vor avea o zi liberă, iar aceștia își prelungesc corespunzător timpul de lucru până la data de 31.8.2019 privind planificărilor stabilite”, a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul ședinței Executivului. „Data de 15 este deja zi libera declarată prin lege și 16 cade vineri, 15 este joi și s-a luat decizia să fie declarată zi liberă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Nu va beneficia de zi liberă personalul care trebuie să asigure permanenţa şi magistraţii care au termene în procese. Tot ieri, premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat ministrului Ecaterina Andronescu să ia în calcul posibilitatea ca anul şcolar să înceapă, pe 16 septembrie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*