Maxim 5 porci pot fi crescuți în gospodăriile țărănești

Maxim 5 porci pot fi crescuți în gospodăriile țărănești

„Exploataţiile cu un efectiv de maxim 5 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg sunt ferme de suine de subzistenţă destinate autoconsumului şi nu sunt supuse regulilor de înregistrare la Registrul Comerţului, fiind scutite de impozite”, arată ministerul, într-un comunicat.

Cu toate acestea, deţinătorii de exploataţii agricole cu un număr cuprins între 6 şi 130 de capete se înregistrează gratuit la ANSVSA, cele care depăşesc 130 de capete se consideră ferme mari de suine şi se înregistrează la Registrul Comerţului, în Sistemul Naţional de Identificare a animalelor, îndeplinesc normele de biosecuritate şi sunt autorizate sanitar – veterinar, mai transmite ministerul.

Precizările ministerului vin după ce o informare a Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa a arătat că numărul maxim de porcine ce pot fi crescute într-o exploataţie nonprofesională, deţinută de persoane fizice neînregistrate la oficiul registrului comerţului, este de 5 animale.

„Ordinul MADR nr.224/2019 nu restricţionează sub nicio formă creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei, ci reglementează din punct de vedere tehnic dimensiunile exploataţiilor în vederea înregistrării tuturor efectivelor de porcine, urmărind totodată mişcarea animalelor pentru a se asigura trasabilitatea”, precizează ministerul Agriculturii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*