Cresc vânzările de autoturisme ecologice

Cresc vânzările de autoturisme ecologice

Românii au cumpărat, în primele zece luni ale anului 5.283 de autoturisme ecologice, în creştere cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, majoritatea fiind autoturisme hibride.

Datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme arată că ponderea acestui segment de autovehicule în total piaţă autohtonă a ajuns la 3,7%, comparativ cu 2,7% în primele zece luni din 2018, citează ziarulfaclia.ro

Din totalul vânzărilor de autoturisme „verzi”, majoritatea (3.794 de unităţi) sunt hibride, în creştere cu 37,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce 1.185 de unităţi se încadrează în categoria electrice (în creşetere cu 143,3%), iar 304 exemplare sunt în categoria plug-in (majorare de 19,7%).

În topul celor mai comercializate autoturisme full electrice, primul loc este ocupat de Nissan (319 unităţi), urmat de Renault (316 unităţi), Volkswagen (203 de exemplare), BMW (155 de unităţi), Smart (127 unităţi), Jaguar (32 de exemplare), Audi (17 unităţi) şi Mercedes Benz (3 unităţi).

Cele mai multe autoturisme hibrid vândute aparţin mărcilor Toyota (3.265 unităţi), Lexus (203), Ford (83), Honda (72), Suzuki (70), Kia (54), Hyundai (44) şi Land Rover (3).

În clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in conduce Mitsubishi (126 de exemplare), urmată de Volvo (65 de unităţi), Land Rover (37), BMW (36), Porsche (26), Mini (4) şi Toyota (1).

La finalul anului trecut, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,9%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, procentajul s-a situat la 2,1%.

„În acest context, trebuie remarcată şi în acest an evoluţia foarte bună a Programului „Rabla Plus”, numărul persoanelor fizice care au achiziţionat o maşină electrică (full sau plug-in) fiind de circa trei ori mai mare decât cel consemnat la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut. Un alt aspect important de semnalat este faptul că, în primele 9 luni ale acestui an, au fost achiziţionate cu circa 30% mai multe autoturisme cu încărcare electrică decât în întreg anul trecut, respectiv 1.267 de exemplare faţă de 987″, notează reprezentanţii APIA, potrivit Agerpres.

ziare.ro
foto: auto-bild.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*