Guvernul a luat în calcul trei variante pentru majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2020.
În plus, de la 1 ianuarie, se pare că va dispărea salariul minim diferenţiat pentru studii superioare şi medii. Mai precis, salariul minim brut diferenţiat de care beneficiază românii cu studii superioare urmează să aibă de la anul acelaşi cuantum pe care-l are în momentul de faţă, respectiv 2.350 de lei.
Ludovic Orban îşi propune ca salariul minim diferenţiat să stagneze până va fi depăşit de salariul minim normal, pentru ca în final să dispară. Concret, rămâne în plată nivelul salariului minim pentru cei cu studii superioare, urmând ca, în timp, prin creşterea salariului minim brut pentru cei care în momentul de faţă sunt sub nivelul celor cu studii superioare să ajungă la acelaşi nivel şi să existe un singur salariu minim brut. De asemenea, salariul minim din construcţii ar urma să rămână la 3.000 de lei.
Premierul Ludovic Orban declara duminică faptul că, săptămâna viitoare, Cabinetul său o să aprobe H.G.-ul de majorare, astfel încât şi mediul de afaceri şi angajaţii să ştie cu cât vor creşte salariile.