Asociaţiile profesionale române, din domeniul turismului, vor înființarea unei poliţii a turismului, la fel ca în alte ţări. Problema a fost pusă la o reuniune, desfăşurată recent la Timişoara, potrivit Radio România Actualităţi.
Poliția turistică se va ocupa cu menținerea ordinii și liniștii publice în zonele cu aflux mare de turiști și va verifica dacă grupurile de vizitatori străini sunt însoțiți de ghizi atestați pe teritoriul țării noastre. Astfel ar fi protejate interesele acestei categorii profesionale, precum și ale patrimoniului național.
Atribuțiile poliției turistice ar putea fi preluate de o structură din cadrul organelor locale de ordine publică – spun reprezentanții Federației Naționale a Ghizilor din România, care au făcut să demersuri pe lângă guvern pentru modificarea legislației. Aceștia își doresc ca noul organism să fie înființat înainte de 2021, anul în care Timișoara va fi capitală culturală europeană și așteaptă peste un milion de turiști. Poliția turistică funcționează deja în numeroase țări din Uniunea Europeană, precum Italia, Spania sau Grecia.
Propunerea nu e nouă și sunt însă slabe șanse ca să fie adoptată. În 2017, când proiectul de lege a turismului se afla în dezbatere publică Ministrul Turismului, Titus Dobre, nu considera necesară o asemenea iniţiativă: „Nu ştiu dacă trebuie să discutăm despre o poliţie turistică, dar cred că o colaborare mai bună între instituţii ale statului cred că poate duce la o scădere drastică a acestui fenomen.”