În perioada 17– 21 februarie, în Dej se derulează campania ,,Împreună pentru o sănătate mai bună”, în cadrul căreia cetățenii municipiului vor putea beneficia de teste medicale gratuite.
Acțiunea este desfășurată de către Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie(ASEF), un ONG aparținând Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, în colaborare cu Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Primăria Municipiului Dej.
Pe perioada campaniei dejenii vor fi vizitați de 12 voluntari ai asociației în instituții dar și la domiciliu și își vor putea măsura gratuit tensiunea arterială, procentul de grăsime din organism și gradul de oxigenare al sângelui.
Voluntarii asociației, veniți din diferite zone ale țării, își vor oferi serviciile pentru a atrage atenția dejenilor asupra importanței sănătății și a prevenirii bolilor printr-un stil de viață sănătos. De asemenea, vor fi susținute seminare pe teme de sănătate ,,Ai grijă de inima ta!” în instituții, precum și seminare motivaționale ,,Gândește cutezător ”. Cei interesați vor beneficia de teste medicale gratuite și opțional de materiale informative de sănătate.