Facebook a transmis luni că a înlăturat de pe platforma online anunțurile privind evenimentele anti-carantină pentru statele Nebraska, New Jersey și California, organizatorii militând pentru ridicarea restricțiilor destinate combaterii pandemiei de coronavirus, scrie Reuters.
Aflată sub presiunea unei părți a opiniei publice de a înlătura conținutul dăunător și informații false legate de coronavirus, compania a precizat însă că va cenzura doar acele anunțuri în care se specifică clar este vorba despre proteste față de măsurile guvernamentale de combatere a pandemiei.
Anterior, Facebook declarase că utilizatorii vor fi anunţaţi prin mesaje dacă au interacţionat dând like sau lăsând comentarii la diverse postări ce promovează informaţii false legate de noul coronavirus.
„Aceste mesaje le va atrage atenţia oamenilor care sunt informaţiile false, miturile dezminţite de organizaţii internaţionale precum OMS. Multe dintre acestea au fost scoase de pe platforma noastră având în vedere că ar fi putut duce la rănirea unor persoane. Utilitzatorii vor începe să primească aceste mesaje de atenţionare în următoarele săptămâni”, au anunţat reprezentanţii Facebook printr-un comunicat de presă.
De asemenea, reţeaua de socializare a mai anunţat că va lansa o secţiune în care va afişa doar articole verificate care vorbesc despre problemele acestei pandemii. Secţiunea numită „Get the Facts” este momentan disponibilă doar în Statele Unite.
Foto: Reuters.blogs