Mironosițele, femeile purtătoare de mir

Mironosițele, femeile purtătoare de mir

Duminica femeilor purtătoare de mir ne-a pus în fața ochilor sufletului rolul femeii creștine ca martor al Învierii Mântuitorului Isus Hristos, atunci, dar și acum: în familie, în Biserică și în societate.

Ne amintim că în „Sâmbăta liniștii” Hristos fusese răstignit pe Cruce, apoi, în grabă, a fost așezat într-un mormânt nou, pentru că „era mare sâmbăta aceea”, spune Ioan Evanghelistul. De aceea, ritualurile înmormântării nu au fost făcute așa cum se cuvenea și, înainte de zorii zilei celei dintâi a săptămânii, după sărbătoarea Shabat-ului iudaic, femeile doreau să desăvârșească ritualul ungerilor Celui mort prin răstignire.

Dacă apostolii și ceilalți ucenici rămân închiși în casă de frica iudeilor și a soldaților romani, femeile au curajul de a depăși temerile raționale și de a porni cu pas tremurător prin noapte, cu mirurile în mâini, spre mormântul sigilat și păzit.

Ne întrebăm: oare de unde au primit ele această forță care le ajută să-și învingă temerile? Cu siguranță este acea iubire față de Hristos care a rămas încă vie în sufletele lor. Și ele Îl văzuseră murind pe Cruce, dar iubirea a rămas aprinsă în inimile lor, căci iubirea poate trece chiar și dincolo de hotarul morții. În timp ce ele se apropie, soarele răsare, întunericul se împrăștie și un înger strălucitor înlătură piatra de la mormânt.

Trebuie să știm că Învierea lui Hristos nu a văzut-o nimeni, rămâne în continuare un mister cum și când s-a petrecut aceasta. Intervenția îngerului arată femeilor purtătoare de mir că deja Hristos înviase, lăsând acolo și giulgiurile de înmormântare.

Pornite pe întuneric, femeile văd, treptat, în lumina răsăritului de soare, cum motivele temerilor lor dispar unul câte unul: frica de iudei, frica de soldații din preajma mormântului și dificultatea de a înlătura lespedea din fața mormântului. Ajungând acolo, le întâmpină vocea Arhanghelului Luminii, care le pune o întrebare: „De ce Îl căutați pe Cel Viu între cei morți?”. Îngerul știe că aceste femei au venit stăpânite de imaginea morții.

Este o întrebare care rămâne peste veacuri la fel de actuală. Adeseori și noi considerăm izvor de viață cele care, de fapt, nu ne pot da viață, chiar dacă o pot prelungi (hrana, îmbrăcămintea, bunăstarea, puterea etc). Întrebarea îngerului ne invită să redescoperim Adevăratul Izvor de Viață, care, paradoxal, este chiar mormântul lui Hristos, în care moartea este învinsă și Viața triumfă definitiv așa cum frumos ne amintește imnografia liturgică: „Purtător de viață, mai înfrumusețat cu adevărat decât Raiul, și decât toată cămara împărătească mai luminat, s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre”.

Acum, femeile primesc o misiune de la îngerul vestitor al Învierii: „Mergeți și vestiți ucenicilor!”. Astfel, din purtătoare de mir (mirofore), vor deveni purtătoare ale lui Hristos (hristofore). Ele sunt primele vestitoare ale Învierii lui Hristos și le putem numi apostoli, pentru că au fost trimise de înger să mărturisească celor închiși de frica iudeilor bucuria Învierii.

Duminica femeilor purtătoare de mir ne oferă modelul de curaj în credință și speranță în iubire al femeilor mirofore și ne invită să facem trei pași în credință, pentru a nu lăsa să se stingă bucuria Învierii lui Hristos în sufletele noastre.

Primul pas: să avem curajul să trecem dincolo de aparențe, dincolo de rațiune uneori,  pentru a învinge temerile, dificultățile și necazurile noastre și a privi înainte cu speranță și cu încredere, lăsându-ne atrași de iubirea lui Dumnezeu. Avem nevoie, în aceste zile, să trecem dincolo ceea ce vedem și auzim prin mass-media, peste acest spectru al morții care pare că se întinde în lumea întreagă. Să avem curajul credinței care să reînvie speranța în sufletele noastre!

Al doilea pas: ajungând în fața mormântului, femeile sunt invitate să privească piatra răsturnată și apoi să intre în mormânt. Și noi suntem invitați, mai întâi, să înlăturăm pietrele de la ușa sufletului nostru și tot ceea ce împiedică bucuria învierii să strălucească în sufletele noastre (întristări,  neajunsuri, dificultăți, suferințe…); și apoi, să avem curajul să pătrundem în „mormântul” sufletului nostru, în acele locuri întunecate de păcat care ni se par moarte și să lăsăm Lumina lui Hristos Înviat să-l lumineze, pentru ca sufletul nostru să devină izvor de viață.

Și al treilea pas: să devenim și noi mărturisitori ai Învierii lui Hristos. Cu bucuria Învierii redescoperită în sufletele noastre, să devenim mărturisitori ai lui Hristos Înviat în familii și în comunități. Această bucurie vestită pentru întâia oară de femeile purtătoare de mir trebuie să rămână ca o făclie aprinsă în sufletele noastre și să ne lumineze drumul vieții ori de câte ori piatra suferinței sau obstacolul morții vor încerca să ne împiedice calea spre Viață.

Iată rolul important pe care l-au jucat femeile purtătoare de mir, devenite purtătoare de Hristos, și care ne invită să medităm asupra rolului important al femeilor credincioase în familia creștină, în comunități și în societate. Mamele și soțiile credincioase, ca adevărate flăcări vii, purtând cu eroism lumina lui Hristos în jurul lor și educând la lumina credinței tinerele generații, oferă prin trăirea lor adevărate mărturii ale Învierii lui Hristos într-o societate umbrită adeseori de întunericul păcatului și al morții.

Se cuvine, deci, să înălțăm un gând de mulțumire pentru toate aceste „femei hristofore” care ne descoperă astăzi bucuria Învierii lui Hristos! Fie ca această bucurie să se aprindă din nou în sufletele noastre și să ne ajute să privim cu speranță dincolo de spectrul morții, spre bucuria Învierii!

Hristos a înviat!

† Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop de Cluj-Gherla

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*