CFR Călători repune treptat în circulație trenurile suspendate pe perioada stării de urgență

CFR Călători repune treptat în circulație trenurile suspendate pe perioada stării de urgență

CFR Călători a anunțat că va repune gradual în circulație trenurile care au fost suspendate în perioada stării de urgență. De asemenea, compania a anunțat că trenurile internaționale vor intra în trafic după 15 iunie, în baza unui acord cu operatorii feroviari din țările europene, relatează Mediafax.

Trenurile care vor fi repuse în circulație:

Potrivit comunicatului  CFR Călători, trenurile vor fi repuse în circulație gradual, o primă parte zilele următoare, iar restul după data de 1 iunie.

„În prima parte a acestui program vor reintra în circulație următoarele trenuri:

Începând cu data de 16 mai 2020
• IR 1623 în relația București Nord – Sibiu
• IR 1624 în relația Sibiu – Brașov

Începând cu data de 17 mai 2020
• IR 1751 se repune în circulație în relația București Nord – Pașcani – Suceava, în locul trenului IR 12751 București Nord – Bacău – Pașcani – Iași și va avea în compunere grupa de vagoane pentru Botoșani (R 5583 Verești – Botoșani)
• IR 1653 în relația București Nord – Bacău – Suceava – Vatra Dornei Bai hc
• R 2444 în relația Târgu Mureș – Războieni

Începând cu data de 18 mai 2020
• IR 1654 în relația Vatra Dornei Băi hc – Suceava – Bacău – București Nord
• IR 1754 în relația Suceava – Pașcani – București Nord și va avea în compunere grupa de vagoane de la Botoșani (R 5582 Botoșani – Verești)
• IR 380 în relația București Nord – Pașcani – Suceava Nord, în locul trenului IR 12581 București Nord – Pașcani – Iași
• IR 381 în relația Suceava Nord – Pașcani – București Nord, în locul trenului IR 12580 Iași – Pașcani – București Nord
• R 5562 în relația Suceava Nord – Botoșani
• R 5582 în relația Botoșani – Verești
• R 5583 în relația Verești – Botoșani
• R 5567 în relația Botoșani – Suceava Nord
• R 5564 în relația Suceava Nord – Botoșani
• R 5565 în relația Botoșani – Suceava
• IR 1551 în relația București Nord – Ploiești Sud
• IR 1556 în relația Ploiești Sud – București Nord
• R 5027 în relația București Nord – Ploiești Sud
• R 9101 în relația București Nord– Târgoviște
• R 9106 în relația Târgoviște – București Basarab
• R 7031 în relația București Nord – Urziceni
• R 7036 în relația Urziceni – București Nord
• R 4509 în relația Braşov – Gheorgheni
• R 4515 în relația Braşov – Miercurea Ciuc
• R 4517 în relația Braşov – Siculeni
• R 4519 în relația Braşov – Siculeni
• R 4522 în relația Gheorgheni – Miercurea Ciuc
• R 4523 în relația Miercurea Ciuc – Izvoru Mureşului Hm
• R 4524 în relația Miercurea Ciuc – Băile Tuşnad Hm
• R 4530 în relația Războieni – Târgu Mureş
• R 9301 în relația Videle – Roșiori Nord
• R 9008 în relația Craiova –Roșiori Nord – București Basarab
• R 9385 în relația Roșiori Nord – Craiova
• R 9025 în relația București Basarab –Pitești
• R 9477 în relația Pitești – Piatra Olt
• IR 1090 în relația Golenți – Craiova, cu plecare din Golenți la ora 13:05 conform graficului
• R 9135 în relația Craiova – Băilești
• R 9138 în relația Băilești – Craiova

În perioada 18 mai – 14 iunie 2020
• R 11290 în relația Calafat – Golenți va circula cu orar modificat, cu plecare din Calafat la ora 12:45 și sosire în Golenți la ora 13:00. Începând cu data de 15 iunie 2020, R 11290 și R 11291 în relația Calafat – Golenți și retur se anulează.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*