Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, sâmbătă, că la momentul apariției unui vaccin anti-COVID nu va putea fi introdusă măsura obligativității vaccinării, ci doar recomandarea efectuării acestuia, informează AGERPRES.
„Am trecut printr-un prim moment al pandemiei, poate vom trece și prin al doilea. Suntem o parte dintre noi care se imunizează. Imunizarea noastră se poate face în două feluri: trecând prin boală sau vaccinându-ne. Deocamdată, vaccinul nu-l avem. Un posibil vaccin toată lumea îl dă ca posibil în a doua jumătate a anului viitor. Dacă privim acest lucru, posibilitatea ca, odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an și jumătate după, nu știu dacă vom mai fi atât de acerbi încât să-l credem obligatoriu”, a spus Nelu Tătaru, într-un interviu la Digi24.
Ministrul Sănătății a menționat că o recomandare pentru grupele de risc este efectuarea vaccinului antrigripal și antipneumococic. „Ca și vaccinul antigripal, ca și vaccinul anti-COVID, le recomand (…) Este o patologie pe care o să o avem un an sau doi, nu este o patologie care se perpetuează de la an la an (…) Ne gândim că este un vaccin nou, că este o patologie nouă. A introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de testare, o perioadă de evaluare pe două-trei sezoane, e un lucru dificil. Este o recomandare să se facă, dar nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală”, a explicat Tătaru.
Ministrul a subliniat, însă, că susține „vaccinarea obligatorie” pentru alte afecțiuni. „Acolo sunt perfect de acord. Dacă ne uităm în urmă, unde tot ce a însemnat vaccin, a început să capete și un curent antivaccinist – nu sunt de acord. Tot ce a însemnat vaccinarea obligatorie pentru bolile pe care le știm, sunt total de acord (…) Am putut vedea în ultima perioadă, mai ales după prima perioadă de relaxare, un curent destul de important și o mediatizare destul de importantă. Ce pot să spun este că vaccinarea obligatorie, cea pe care o știm, este absolut necesară în construirea unei stări de sănătate a nației noastre. Tot ce înseamnă contrariul nu le văd decât ca pe niște interese de a destabiliza, nu neapărat interese medicale care să aibă un suport științific”, a mai spus Tătaru.
Pentru a convinge pe cineva care se opune vaccinării obligatorii, ministrul i-ar spune că „punem în joc ceea ce ne e drag tuturor: viața copiilor”. „Uitați-vă în plan mondial, ne bucurăm că am eradicat o maladie. Gândiți-vă că ne întoarcem în timp, la reapariția maladiei într-o anumită populație, fără posibilitatea acestor vaccinuri. I-aș explica foarte clar că înseamnă să te joci cu viața unui copil, cu o patologie pe care nu o poți controla. Argumentele pe care le pot da ca medic și ca parte umană sunt cele care poate nu-i vor schimba atitudinea, dar îl vor face să se gândească un pic”, a mai adăugat ministrul Sănătății.