Înscrierea în grădiniță a copiilor care nu au mai urmat până acum învățământul preșcolar se va desfășura în 3 etape. Etapa I de înscriere la grădiniță 2020 are loc în perioada 8 iunie – 3 iulie, Etapa a II-a de înscrieri se desfășoară între 20 iulie – 10 august, iar etapa a III-a se numește “Corecturi” și este programată în intervalul 11 – 31 august.
Ministerul Educației nu a precizat nimic cu privire la procedura concretă a înscrierilor, ci s-a limitat la a comunica datele de mai sus. Amintim că înscrierile la grădiniță, precum și cele la clasa pregătitoare au fost sistate, după ce guvernul a decis ca toate școlile și grădinițele din România să rămână închise de pe 11 martie 2020 pentru tot acest an școlar, în contextul pandemiei COVID-19.
Administrațiile locale trebuie să asigure locuri pentru toți copiii de cinci ani în grupa mare, ca parte a învățământului general obligatoriu.
În situația în care la o grădiniță solicitările sunt mai numeroase decât locurile libere, se aplică succesiv criterii de departajare, conform regulilor stabilite de Ministerul Educației.