„Guvernul meu” nu-și permite dublarea alocațiilor

„Guvernul meu” nu-și permite dublarea alocațiilor

Premierul Ludovic Orban afirmă că Guvernul nu-şi permite dublarea alocaţiilor, suma necesară fiind de 7 miliarde de lei. Întrebat, duminică seară, la România TV, despre dublarea alocaţiilor copiilor, Orban a declarat: „Vom căuta o soluţie, nu ne putem permite dublarea alocaţiilor”.

Orban a amintit că alocaţiile au fost dublate şi în primăvara anului trecut. „Vom da o garanţie privind dublarea alocaţiilor, dar va trebuie să gândim un timing, un calendar de creştere a alocaţiilor”, a adăugat premierul, precizând că această majorare ar genera cheltuieli de 7 miliarde de lei la nivelul bugetului, cheltuieli care „sunt foarte greu de suportat”.

Guvernul a prorogat dublarea alocaţiilor până la 1 august, Parlamentul, însă, a respins această variantă. Legea a ajuns la preşedintele Klaus Iohannis care a precizat că o va analiza şi va decide dacă o va ataca sau nu la Curtea Constituţională.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*