Acțiuni cu efective mărite în județul Cluj în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul COVID-19

Acțiuni cu efective mărite în județul Cluj în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul COVID-19

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul COVID-19 s-au desășurat în zonele aglomerate din județul Cluj.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, la data de 4 iulie , politiștii, jandarmii, polițiștii locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și personal din cadrul Protecției Consumatorului, au desfășurat verificări asupra modului de respectare a normelor legale impuse în perioada stării de alertă.

La nivelul județului Cluj au fost efectuate controale la peste 360 de societăți comerciale, fiind efectuate verificări asupra respectării regulilor de protecție sanitară de către agenții economici, în centrele comerciale și la terasele aflate în proximitatea acestora.

De asemenea, au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de circulație rutieră, 30 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

sursa foto: IPJ Cluj

Acțiunile preventive, în sistem integrat, vor fi derulate în continuare, prin organizarea acestora urmărindu-se responsabilizarea societății și creșterea nivelului de informare și conștientizare a cetățenilor, cu privire la riscul de îmbolnăvire și a importanței măsurilor de protecție sanitară.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*