Cîțu a anunțat că majorarea alocațiilor pentru copii se va face „în jur de 15%”

Cîțu a anunțat că majorarea alocațiilor pentru copii se va face „în jur de 15%”

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a declarat luni seara, la Realitatea Plus, că majorarea alocațiilor pentru copii se va face în jur de 15%, urmând ca la 1 ianuarie să urmeze o altă creștere.

”Legea o vom aplica și vom crește alocațiile începând cu 1 august. Procentul de creștere va fi prezentat de premier, este în avizare proiectul de lege și va fi prezentat în următoarea ședință de Guvern. (…) Va fi în jurul a 15%, iar de la 1 ianuarie vom face o altă creștere a alocațiilor. Nu ne oprim aici”, a spus Cîțu.

Florin Cîțu spune că, în opinia sa, legea care prevede dublarea alocațiilor pentru copii este una populistă și neconstituțională, care a fost aprobată după ce a fost aprobat bugetul pentru 2020 și trecută prin Parlament fără sursă de finanțare.

Acesta a subliniat că trebuie luat în calcul și contextul economic prin care trece economia globală, efortul făcut de Guvern fiind imens deoarece sunt companii care s-au închis iar veniturile la buget scad.

În ceea ce privește pensiile, ministrul de Finanțe a precizat că o decizie privind procentul de majorare de la 1 septembrie va fi luată la rectificarea bugetară der la jumătatea lunii august, potrivit Mediafax.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*