Vor fi sau nu alegeri locale, în septembrie? Ce spun parlamentarii clujeni

Vor fi sau nu alegeri locale, în septembrie? Ce spun parlamentarii clujeni

Zilele trecute a fost avansată ideea că alegerile locale din toamnă ar putea fi amânate, în contextul creșterii cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19, din ultima vreme.

Ipoteza a venit chiar din tabăra liberalilor, prin vocea europarlamentarului clujean Rareș Bogdan care a spus că se îndoiește că se va ajunge la alegeri, dată fiind situația actuală a epidemiei.

Localele amânate deja din iunie au ca nou termen 27 septembrie 2020, iar campania electorală ar urma să înceapă cu 30 de zile înainte, mai exact în 28 august.

Parlamentarii clujeni, de la putere și din opoziție, deopotrivă, consideră că amânarea alegerilor este o variantă demnă de luat în calcul, dacă numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19 va mai crește.

Astfel, senatorul PNL, Marius Nicoară, atrage atenția că dacă situația se agravează, alegerile ar trebui amânate, pentru sănătatea noastră, a tuturor. „Comunitățile funcționează și majoritatea funcționează bine, mai ales că au 4 ani de experiență.  Mulți spun că acum suntem ca și în stare de război mondial, așa încât în vremuri excepționale se impun și măsuri excepționale. Este punctul meu de vedere, nu al partidului sau al guvernului”, a declarat Marius Nicoară.

Și deputatul liberal Sorin Moldovan atrage atenția asupra faptului că evoluția îngrijorătoare a numărului de cazuri de COVID-19 face ca amânarea alegerilor să reprezinte o variantă pentru guvern.

„Evoluția îngrijorătoare a numărului de cazuri noi de coronavirus pe care îl înregistrăm în fiecare zi, face ca amânarea alegerilor să reprezinte o variantă pentru Guvern, însă această decizie trebuie luată ținând cont de recomandările specialiștilor epidemiologi și indicațiile Departamentului pentru Situații de Urgență.

Am încredere în Guvernul condus de Ludovic Orban că poate organiza alegeri în condiții de siguranță pentru cetățeni. Vă reamintesc că Ministerul Educației Naționale a reușit să organizeze examenele pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat în condiții de securitate pentru toți cei implicați. Sper totuși ca numărul celor care nu cred în existența acestui virus să fie din ce în ce mai mic și toți să ajungem să respectăm recomandările autorităților, fiindcă doar așa vom reuși să revenim la o viață apropiată de cea de dinainte de pandemie”, a declarat Sorin Moldovan.

La rândul său, deputatul PSD, Cornel Itu, crede că sănătatea populației este mai importantă decât orice. “Amânarea sau nu a alegerilor trebuie decisă în funcție de evoluția pandemiei. Cred că e mai importantă sănătatea populației”, a declarat deputatul PSD, Cornel Itu.

Deputatul UDMR, Csoma Botond, este mai reținut în declarații. El se bazează pe opiniile și recomandările specialiștilor în ce privește evoluția pandemiei, atunci când exprimă un punct de vedere referitor la locale. „Mă bazez pe opinia  specialiștilor, dacă ei spun că se pot organiza, atunci consider că ar trebui să avem alegeri”, a declarat Csoma Botond.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*