Lansarea Asociației Filantropice „Dr. Horea Mânzat”

Lansarea Asociației Filantropice „Dr. Horea Mânzat”

Dorința de a face lumea mai bună este una din dezideratele doamnei Monica Buzași, din Dej, o femeie cu suflet mare, din categoria celor aprige, pentru care, ani la rândul, implicarea socială s-a concretizat îndeosebi prin elaborarea unor proiecte de susținere materială (sau direct prin muncă voluntară) în beneficiul unor persoane care aveau și au în continuare nevoie de ajutor: copii, bătrâni, oameni bolnavi.

Inevitabil, toată această energie canalizată spre alții, trebuia să-și găsească în cele din urmă, un cadru legal și organizat. Așa a luat ființă la Dej, Asociația Filantropică „Dr. Horea Mânzat”, care s-a bucurat joi, 30 iulie, de o lansare oficială, în prezența membrilor asociaţiei și prietenilor acesteia. O lansare realizată în cadrul spectacolului „Doctor printre stele”, găzduită de terasa Weekend și dedicată memoriei medicului pediatru Horea Mânzat.

Medic școlar, cunoscut și iubit ca „doctorul tuturor copiilor din Dej”, Horea Mânzat și-a legat viața și cariera de orașul de pe Someș. S-a născut în Simeria (jud. Hunedoara) la 26 septembrie 1940, în timpul dramaticelor evenimente provocate de cedarea Ardealului de Nord. Părinții săi, Victor și Ana, erau din zona orașului Dej, iar unchiul său, protopopul George Mânzat, personalitate marcantă a vieții culturale dejene interbelice, a fost autorul primei monografii consacrate Dejului, publicată în 1926. Doctorul Mânzat a urmat școala și liceul teoretic din localitate, continuîndu-și apoi pregătirea la Școala Tehnică Postliceală Sanitară din Oradea și la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca, secția pediatrie. A fost un intelectual rafinat, înzestrat cu mult umor și cu o dragoste nemărginită pentru copii, fapt care i-a adus aprecierea întregii comunități dejene. S-a stins din viață la Făgăraș, jud. Brașov la 14 august 2014.

La succesul serii de joi, alături de sponsori şi parteneri, şi-au dat concursul: tinerii Valentin Simion (violoncel) și Vlad Enescu (chitară clasică), interpretul de muzică populară Felix Gălan, acompaniat de Ioan Țigoan (taragot) și Florin Marchiș (clape), precum şi cantautorii Petra Grad şi Marin Grad. Invitați speciali au fost soliștii Operei Naționale din București: Maria-Mădălina Constantin (soprană), Iordache Basalic (bariton) și Alin Horia Mânzat (bas), care a fost şi coordonatorul artistic al spectacolului prezentat de profesorul Lucian Iosip.

Aș mai adăuga că, Alin Horia Mânzat (președinte al Asociației Smart Art) și Laura Ana Mânzat (membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Romania, incepand cu anul 1994 si membra a Societatii Internationale de Muzica Contemporana din1995), cei doi copii ai „doctorului printre stele” fac parte din categoria acelor oameni valoroşi care, prin prietenia lor generoasă, onorează atât noua asociaţie dejeană, cât şi oraşul Dej.
Așadar, a fost o seară amicală a convivialităţii și speranței, care, în pofida vremurilor, a stat sub semnul normalității, al dragostei de viață, de bine și frumos.

Magdalena Vaida/https://ziarulfaclia.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*