Restaurantele din Dej pot funcționa la o capacitate de 30%

Restaurantele din Dej pot funcționa la o capacitate de 30%

În 34 de localități din județul Cluj incidența cazurilor de COVID este mai mică de 1,5 cazuri la mia de locuitori. În aceste condiții, localurile vor putea fi deschise în interior, la 50% din capacitate.

Localitățile care au o incidență mai mare de 3/1000 de locuitori vor funcționa la fel ca și până acum, iar acolo unde incidență este cuprinsă între 1,5 la mie și 3 la mie vor beneficia de o relaxare mai prudentă.

În Cluj-Napoca, Florești, Gherla, Huedin, Apahida și Baciu NU se deschid restaurantele și barurile în interior

”În unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Cluj, prevăzute în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, se prelungește valabilitatea măsurilor dispuse prin Hotărârea CJSU Cluj nr. 97/14.12.2020, începând cu data de 11.01.2021 ora 00.00 până la data ieșirii din vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1065/11.12.2020, respectiv data de 13.01.2021, ora 00.00”, a precizat prefectul Mircea Abrudean.

1. ALUNIS 0.00

2. BOBALNA 0.68

3. CALARASI 0.00

4. CĂLĂȚELE 1,21

5. CATINA 1,15

6. CHIUIEȘTI 0,83

7. CIURILA 0,53

8. CORNESTI 0.72

9. DABACA 0.00

10. FIZEȘU-GHERLI 1,45

11. FRATA 1,02

12. IZVORU-CRIȘULUI 1,34

13. LUNA 0,86

14. MĂGURI-RĂCĂTĂU 0,87

15. MĂNĂSTIRENI 1,42

16. MIHAI-VITEAZU 0,85

17. MINITIU-GHERLII 0,77

18. MOCIU 1,20

19. PALATCA 0.00

20. PANTICEU 0.00

21. PETREȘTII DE JOS 0.59

22. PLOSCOȘ 0.00

23. RÂȘCA 0,70

24. SĂCUIEU 0,67

25. SĂNDULEȘTI 1,34

26. SÂNMARTIN 0,77

27. SÂNPAUL 0,88

28. SUATU 0,65

29. ȚAGA 1,14

30. TRITENII DE JOS 0,65

31. UNGURAȘ 0.00

32. VAD 0,45

33. VALEA IERII 1,03

34. VIIȘOARA 1,34

Hotărârea CJSU Cluj nr. 97/14.12.2020 prevede pentru localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori următoarele:

”Art. 1. In unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Cluj, prevăzute in Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, unde incidenta cumulata a cazurilor in ultimele 14 zile este mai mica sau egala cu 1,5/1000 de locuitori, se dispun, pe o perioada de 14 zile, următoarele masuri:

a) in aplicarea prevederilor art. 1 pet. 6-7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, spectacole și/sau concerte este permisa, cu participarea publicului pana la 50% din capacitatea maxima a spațiului;

b) in aplicarea prevederilor art. 1 pet. 8 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai daca ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de pana la 3 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanta de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum ăi cu purtarea măștii de protecție;

c) in aplicarea prevederilor art. 6 pet. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/ 2020, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare

Și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor cafenelelor, in interiorul clădirilor, este permisa fără a depăși 50% din capacitatea maxima a spațiului, cu respectarea obligațiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății si al ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri;

d) in aplicarea prevederilor art. 6 pet. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisa fără a depăși 50% din capacitatea maxima a spațiului, cu respectarea obligațiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății si al ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri;

e) in aplicarea prevederilor art. 6 pet. 3 Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, masurile prevăzute la lit. c) si d) se aplica și operatorilor economici care desfășoară activități in spatiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

f) in aplicarea prevederilor art. 6 pet. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, prepararea, comercializarea consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise in spatiile special destinate dispuse in exteriorul clădirilor, in aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. e), cu asigurarea unei distante de minimum 2 metri intre mese participarea a maximum 6 persoane la o masa, daca sunt din familii diferite, și cu respectarea masurilor de protecție sanitara stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

g) in aplicarea prevederilor art. 6 pet. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/ 2020, nu este permiși activitatea in baruri, cluburi și discoteci;

h) in aplicarea prevederilor art. 10 pet. 2 si pet. 6 din Anexa nr.3 la H.G. nr. 1065/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați in domeniul jocurilor de noroc este permisa fără a depăși 50% din capacitatea maxima a spațiului; operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul si restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului National pentru Situații de Urgenta, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a Comitetului Județean pentru Situații de Urgenta Cluj”.

În alte 26 de localități, relaxarea va fi mai prudentă, astfel că localurile vor putea funcționa în interior cu o capacitate de 30%. În aceste cazuri, incidența este cuprinsă între 1.5 cazuri la mia de locuitori și trei  la mie.

1. DEJ 2,49

2. TURDA 2,82

3. CAMPIA TURZII 2,28

4. AGHIRESU 1,82

5. AITON 2,66

6. AȘCHILEU 2,02

7. BĂIȘOARA 2,52

8. BELIȘ 2.20

9. BUZA 1,68

10. CĂIANU 1,68

11. CĂMĂRAȘU 2,22

12. CĂPUȘU-MARE 1,60

13. CĂȘEIU 1,87

14. C ȚCĂU 2,53

15. CEANU MARE 1,92

16. COJOCNA 1,87

17. CUZDRIOARA 1,97

18. GEACA 1,95

19. IARA 1.55

20. ICLOD 2,76

21. MĂRGĂU 1,76

22. MĂRIȘEL 1,97

23. MICA 2,45

24. MOLDOVENEȘTI 2,12

25. POIENI 2,49

26. SÂNCRAIU 1,95

În aceste localități, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maxima a spațiului.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, in interiorul clădirilor, este permisa fără a depăși 30% din capacitatea maxima a spațiului, cu respectarea obligațiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății si al ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri.

În aplicarea prevederilor art. 6 pet. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisa fără a depăși 30% din capacitatea maxima a spațiului, cu respectarea obligațiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați in domeniul jocurilor de noroc este permisa fără a depăși 30% din capacitatea maxima a spațiului; operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul si restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului National pentru Situații de Urgenta, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a Comitetului Județean pentru Situații de Urgenta Cluj.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*