Se prefigurează ani buni, iar România va primi în următorii ani cele mai consistente fonduri din istoria apartenenței țării noastre la Uniunea Europeană, susține europarlamentarul PNL, Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European.
”Prin eforturile președintelui Klaus Iohannis, ale guvernului liberal al României, ale echipei de europarlamentari PNL, România va beneficia de 46,3 miliarde de euro în cadrul bugetului multianual și de 33,6 miliarde de euro în cadrul Next Generation EU.
România va primi în următorii ani cele mai consistente fonduri din istoria apartenenței țării noastre la Uniunea Europeană. Avem șansa istorică de a reconstrui România prin intermediul acestor fonduri, de a dezvolta infrastructura în sănătate și educație, de a investi în infrastructura rutieră, de a moderniza toate sistemele publice.
Acest buget va permite României să continue finanțarea proiectelor din Politica Agricolă Comună și Politica de Coeziune, dar și să sprijine actualele priorități ale Uniunii Europene, respectiv transformarea climatică și agenda digitală. Fondurile disponibile vor face posibile investiții substanțiale în relansarea României și reconstrucția sa astfel încât să lăsăm generațiilor viitoare o Românie sustenabilă, puternică și rezistentă în fața crizelor!”.
Subvenții UE pentru agricultura ecologică
”Obiectivele noastre in materie de mediu sunt stabilite în Pactul Ecologic European si Strategia Farm to Fork. Trebuie însă să avem în vedere unele realități din teren incontestabile atunci când ne asumăm atingerea anumitor obiective. Astăzi, veniturile fermierilor sunt la jumătate comparativ cu veniturile din alte sectoare economice. În același timp, fermierii se confruntă cu produsele din afara UE care nu respectă aceleași standarde de calitate, ceea ce înseamnă o concurența profund neloială.
Pe de alta parte, avem o degradare a biodiversității și date care ne arată că peste jumătate din populația adultă este supraponderală. În mod paradoxal, 33 de milioane de europeni nu-și permit o masă de calitate nici măcar o dată la două zile”, a precizat Daniel Buda.
Europarlamentarul a mai vorbit despre nevoia implementării unor practici agricole ecologice în România, pentru combaterea schimbărilor climatice, dar și pentru dezvoltarea sectorului agricol din țară, iar consumatorii să își poată permită să cumpere aceste produse ecologice.
”Ambițiile pe care le are Comisia Europeană în materie climatică trebuie să aibă în vedere faptul că sectorul agricol este un partener solid în aceasta direcție și nicidecum nu este un factor care să determine schimbări climatice. Fermierii trebuie însă să fie plătiți pentru dezvoltarea unor practici ecologice și durabile astfel încât aceștia să poată rezista pe piață.
Mai mult, trebuie să ne asigurăm că și consumatorii își permit să cumpere aceste produse ecologice. Nu putem să dăm fermierilor sarcini suplimentare fără ca ei să fie plătiți corespunzător. A face acest lucru, ar însemna să-i condamnăm la faliment. În același timp, consumatorii ar deveni dependenți de produsele importate din afara UE care, așa cum am spus, sunt mult sub standardele europene.
Fac apel la români, să își îndrepte opțiunile spre produse românești. Consumând produse, sprijină sectorul agricol din România. Acestea sunt la standarde înalte de calitate și când consumă produse românești, românii investesc de asemenea în starea lor de sănătate”, a mai spus europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European (PPE).